TIMP LIBER

Invitație gratuită la operă. Baletul „Roşu şi Negru”, transmis online de Opera Naţională Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti transmite online marţi, 23 martie, începând cu ora 19:00, înregistrarea spectacolului de balet "Roşu şi Negru" de Livia Teodorescu Ciocănea, în regia şi coregrafia Alexei Mezincescu, pentru a omagia 179 de ani de la dispariţia celebrului scriitor francez Stendhal.

Înregistrarea va fi oferită în regim gratuit pe canalul de Youtube al Operei Naţionale Bucureşti, în link-ul shorturl.at/axCD4

Lucrare românească originală de balet

Vă invităm să vizionăm împreună o lucrare românească originală de balet pe un libret inspirat de unul dintre cele mai mari romane ale literaturii universale. Titlul trimite la o simbolistică bipolară, pe care se construieşte întreaga acţiune şi care se traduce prin opoziţia fundamentală dintre viaţă şi moarte, dragoste şi ură, sau mai direct, dintre cariera militară (culoarea roşie a uniformei militare napoleoniene) şi cea ecleziastică (culoarea neagră a hainei monahale).

Spectacolul, ca şi romanul „Roşu şi negru” de Stendhal, este o meditaţie asupra condiţiei umane în perioada apariţiei ideii de emancipare socială prin calităţi excepţionale individuale şi nu numai prin avere şi titluri nobiliare. În epoca în care a fost scris, exemplul cel mai reprezentativ era însuşi Napoleon, model pentru tinerii vremii respective. Destinul personajului central, Julien Sorel, ilustrează o tulburătoare şi dramatică ascensiune socială încheiată prin recunoaşterea, înaintea morţii, a valorilor fundamentale ale vieţii: iubirea şi sacrificiul.

„Spectacolul încearcă o reconciliere între modern şi clasic, în vederea restabilirii comunicării între arta contemporană şi public. Mesajul lucrării este dincolo de momentul istoric invocat şi face parte din marile teme de meditaţie asupra condiţiei umane: credinţă, dragoste, datorie.” – Livia Teodorescu – Ciocănea.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button