VREMEA

Inundații îngrozitoare în Vrancea

Aversele de ploaie în mari cantități au provocat, marți după-amiază, în municipiul Focșani, refularea unor guri de canal, fapt ce a condus la producerea de inundații în cartierele Vâlcele și Bahne, precum și pe strada Mărășești, potrivit Cristinei Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Cea mai afectată zonă a fost cea din jurul unui pasaj de trecere suprateran din Vâlcele, unde circulația a fost complet oprită după ce o autoutilitară și un autoturism au rămas blocate în mijlocul apelor a căror înălțime a depășit jumătatea mașinilor, relatează AGERPRES.

Pompierii au intervenit și la sediul la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, unde exista riscul de inundare a clădirii în care se află arestul, potrivit unor surse din cadrul instituției.

De asemenea, pompierii militari vrânceni erau prezenți la orele serii pentru scoaterea apelor din gospodării situate în orașele Mărășești și Odobești , precum și în comuna Țifești.

institutul Naţional de Hidrologie a emis, marţi, mai multe atenţionări COD GALBEN de inundaţii în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Sălaj, Cluj, Satu-Mare, Maramureş, Tulcea și Constanța.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button