Intri în spital cu o boală şi te alegi cu alta: infecţiile intraspitaliceşti ating peste o mie de pacienţi pe an, în Bucureşti

de:
13 dec. 2010
1 afișări
Intri în spital cu o boală şi te alegi cu alta: infecţiile intraspitaliceşti ating peste o mie de pacienţi pe an, în Bucureşti

Cinci pacienţi au fost infectaţi în fiecare zi din acest an, în spitalele din Capitală. Astfel, în primele nouă luni ale anului 2010, spitalele bucureştene au raportat 1.302 de cazuri de infecţii nosocomiale (intraspitaliceşti), potrivit unei statistici a Centrului Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, transmisă B365.ro.

Cei mai mulţi pacienţi au fost infectaţi în secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), nu mai puţin de 558. Foarte periculoasă s-a dovedit, din acest punct de vedere, şi secţia de chirurgie, unde în perioada ianuarie-septembrie 2010 au fost înregistrate 278 de infecţii intraspitaliceşti. Și copiii s-au îmbolnăvit în spitalele din Capitală. Astfel, 122 de infecţii au fost raportate de secţiile de pediatrie.

Cele mai frecvente tipuri de infecţii dobândite în spital, în 2010, au fost cele respiratorii, în număr de 431, urmate de cele la nivelul plăgii chirurgicale – 291, cele urinare – 233 şi cele digestive -121. Nici septicemiile nu au lipsit din spitalele din Capitală. 108 cazuri de astfel de infecţii extrem de grave au fost raportate în primele nouă luni ale anului.

Capitala, pe primul loc în ţară la numărul de infecţii intraspitaliceşti

În ultimii ani, numărul infecţiilor dobândite în spital, raportate de autorităţi, au înregistrat o uşoară scădere, atât la nivelul Capitalei, cât şi în întrega ţară. Astfel, dacă în 2007, spitalele bucureştene au raportat 1.636 de cazuri de infecţii nosocomiale, în 2008, numărul acestora a scăzut la 1.582, iar în 2009 la 1.516.

La nivelul României, cele mai multe infecţii sunt înregistrate în marile centre universitare. Pe primul loc, rămâne Capitala, cu 6.036 de cazuri raportate din 2007 şi până în septembrie 2010. Urmează judeţul Iaşi cu 5.740 de cazuri, Cluj cu 4.846 de cazuri şi Timiş cu 2.271.

Marius Savu: În realitate, numărul infecţiilor este mai mare

„1.302 de cazuri de la începutul anului este puţin. În realitate sunt mai multe, însă managerii de spital nu le raportează de teamă că vor fi depunctaţi sau de teama declanşării unei anchete de către Autoritatea de Sănătate Publică. Neraportarea cazurilor de infecţii este foarte periculoasă”, a declarat pentru B365.ro, Marius Savu, directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Conform contractelor încheiate de managerii de spital, infecţiile nosocomiale înregistrate în instituţia pe care o conduc reprezintă un criteriu de neperformanţă şi sunt penalizaţi în funcţie de numărul de cazuri înregistrate. În plus, raportarea unor asemenea infecţii atrage după sine declanşarea unei anchete epidemiologice.

„Începând de anul viitor, în viitoarele contracte raportarea infecţiilor nosocomiale va fi un criteriu de performanţă. Trebuie schimbată mentalitatea managerilor, trebuie încurajaţi să raporteze numărul real”, a mai precizat Marius Savu.

În luna aprilie a acestui, prim-solista Teatrului de Operetă din Bucureşti, Amelia Antoniu şi Roxana Preda au intrat în comă după ce au căpătat o infecţie la Spitalul CF2 din Capitală, în urma unor intervenţii chirurgicale.

Cookies