INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ. Tradiţii şi obiceiuri de 21 NOIEMBRIE, VINERI

de:
20 nov. 2014
2 Afișari
INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ. Tradiţii şi obiceiuri de 21 NOIEMBRIE, VINERI

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. TRADITII SI OBICEIURI DE 21 NOIEMBRIE, ZIUA INTRARII IN BISERICA A MAICII DOMNULUI.

Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinţii împlineau făgăduinţa că, atunci când vor fi părinţi, vor închina copilul lui Dumnezeu, scrie realitatea.net.

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ, 21 NOIEMBRIE. TRADIȚII ȘI OBICEIURI. Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Tradiţii pentru spor şi sănătate

În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”. În tradiţia populară, în ziua se Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ, 21 NOIEMBRIE. TRADIȚII ȘI OBICEIURI. Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ, 21 NOIEMBRIE. Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea.

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ, 21 NOIEMBRIE. Astăzi este sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă „ceea ce se face văzută”. Sinaxarul din Minei spune: „Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu”.

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ, 21 NOIEMBRIE. TRADIȚII ȘI OBICEIURI. Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiţie există foarte multe referinţe la ea. În relatarea din „Vieţile Sfinţilor” despre această sărbătoare se face povestirea întregului episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului. Cum s-a derulat procesiunea, ce au spus Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, precum şi arhiereul Zaharia, vom vedea din scurta istorioară despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Pregătirea Pruncei binecuvântate

TRADIȚII ȘI OBICEIURI. INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ. Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa lor de a o aduce în dar lui Dumnezeu pe copila lor. Chemând toate rudeniile din Nazaret, unde vieţuiau, şi aducând şi cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară cu podoabă împărătească. Despre aceasta mărturisesc Sfinţii Părinţi cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim:

TRADIȚII ȘI OBICEIURI. INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ, 21 NOIEMBRIE. „Chemaţi fiice evreice curate să ia făclii aprinse!” Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am arătat astăzi şi maică, şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.

Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte aşa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeieşti să fie după vrednicia ei, şi astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat şi de mult preţ să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava şi frumuseţea cea mai mare”.

ter

Cookies