Într-o mare de blocuri comuniste, două oaze de case vechi din cartierul Tineretului au scăpat de demolare. Parcelarea Lânăriei, concepută de arhitectul palatelor din Micul Paris

08 apr. 2024
8314 afișări
Într-o mare de blocuri comuniste, două oaze de case vechi din cartierul Tineretului au scăpat de demolare. Parcelarea Lânăriei, concepută de arhitectul palatelor din Micul Paris
Într-o mare de blocuri comuniste, două oaze de case vechi din cartierul Tineretului au scăpat de demolare. Parcelarea Lânăriei a fost concepută de arhitectul palatelor din Micul Paris

Parcelările Lânăriei și Verzișori -Tăbăcari din cartierul Tineretului au scăpat miraculos de sistematizarea zonei (anii ’60-’80), grandiosul proiect al „puterii populare”.

Imobilele au fost proiectate în stil național, la începutul secolului al XX-lea, cu foișoare susținute de stâlpi de lemn cu motive florale și ancadramente bogate în jurul ferestrelor. Gardurile care delimitau proprietățile erau din lemn, toate casele aveau o grădiniță pentru flori, iar străzile erau străjuite de platani plantați o dată cu construirea caselor, în anul 1909.

În prezent, doar 8 case din parcelarea Lânăriei și-au păstrat arhitectura originală. 

Strada Lânăriei mai este străjuită de câțiva platani bătrâni plantați la început de secol XX, dar cei mai mulți au fost tăiați. Foto credit: Răzvan Voinea, Studio Zona.

Pe strada Lânăriei, la nr. 119, a locuit Nicu Ionescu, bombonierul Casei Regale, maistru cofetar la Casa Capșa, care și-a pierdut viața în timpul bombardamentelor din 1944.

Miracolul caselor cu grădini de flori din mijlocul idealului de beton socialist, mai jos interviu cu istoricul Răzvan Voinea.

În plus, inginerul constructor Traian Mihalache, vechi locuitor al cartierului Tineretului, ne spune cum a contribuit la construirea blocurilor din elemente prefabricate, etalon al locuirii în comunism.

Foto credit: Andrei Mărgulescu, Studio Zona. Parcelarea Verzișori-Tăbăcari.

Locuințele ieftine de altădată s-au transformat azi în locuințe scumpe și căutate, având în vedere proximitatea Parcului Carol și a zonei centrale”

Răzvan Voinea, istoric: Față de aspectul de la începutul secolului al XX-lea, strada Lânăriei a suferit o serie de schimbări, majoritatea după 1989: platanii s-au împuținat, s-au construit noi case pe locul celor deja existente, altele au fost demolate sau modificate radical. Parcelarea Lânăriei, primul proiect de construcție a locuințelor ieftine din București, nu se află pe lista monumentelor istorice, noi am ajuns la ea prin intermediul documentelor de arhivă și a cărții doamnei Carmen Popescu, Le Style national roumain. Construire une nation à travers l’architecture 1881-1945 (Editura Simetria, 2004). De protejarea caselor de către legea monumentelor istorice nu poate fi vorba, iar locatarii nu cunosc beneficiile pe care legea le-ar aduce dacă ei ar dori clasarea lor. Locuințele ieftine de altădată s-au transformat în locuințe căutate, având în vedere proximitatea Parcului Carol și a zonei centrale.

Foto credit: Andrei Mărgulescu, Studio Zona. Parcelarea Verzișori-Tăbăcari.

Lânăriei este primul proiect de locuințe-tip pentru muncitori și a stat la baza înființării Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine”

În anul 1909, la inițiativa Consiliului Comunal București, se realizează parcelarea Lânăriei din Tineretului de azi, arhitect fiind Ernest Doneaud. Lânăriei este primul proiect de locuințe-tip pentru muncitori și a stat la baza înființării Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine. Volumul „Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe ieftine-București (1908-1948)”, Editura Studio Zona, semnat de istoricul Andrei Răzvan Voinea, face istoria Bucureștiului accesibilă tuturor.

Foto credit: Răzvan Voinea, Studio Zona. Parcelarea Lînăriei.

Pentru istoria amplă a cartierului Tineretului, vezi acest articol:

Volumul „Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe ieftine-București (1908-1948)”, semnat de istoricul Andrei Răzvan Voinea, face istoria Bucureștiului accesibilă tuturor. Foto credit: Studio Zona.

Casele de pe str. Lânăriei au fost construite în timpul mandatului primarului Vintilă Brătianu, ca efect direct al epidemiilor de tuberculoză și de holeră de la începutul secolului al XX-lea”

B365.ro: Răzvan Voinea, mi-a atras atenția faptul că un arhitect recunoscut pentru palatele proiectate în Micul Paris, Ernest Doneaud, a realizat și aceste case pentru muncitori din Tineretului. Cum s-a întâmplat?

Răzvan Voinea, istoric: Arhitectul Ernest Doneaud era era șef al Serviciului de Construcții și Clădiri al Primăriei Bucureștiului, și, în anul 1909, a primit sarcina să proiecteze locuințe ieftine pentru muncitori, constructor fiind antreprenorul E. Peternelli. Casele de pe str. Lânăriei au fost construite în timpul mandatului primarului Vintilă Brătianu, ca efect direct al epidemiilor de tuberculoză și holeră de la începutul secolului al XX-lea. Pe baza recensămintelor anuale, medicii din Consiliul de Igienă (care funcționa în paralel cu Consiliul Comunal) au constat că, în fiecare an, peste 2000 de decese din București erau cauzate de tuberculoză, boală direct legată de condițiile insalubre de locuire. Muncitorii bucureșteni, precum cei de la Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Uleiuri Phenix sau Fabrica Wolf veneau din mediul rural și stăteau în cămine de nefamiliști, chiar și câte 10-15 într-o cameră. Era de ajuns ca unul să aibă tuberculoză pentru ca boala să se răspândească. 

Atelier de cizmărie-tăbăcărie. Foto credit: Răzvan Voinea, Studio Zona. Parcelarea Lînăriei.
„Pentru prima dată, muncitorii primesc case, au acces la apă, canalizare și electricitate” 

Răzvan Voinea, istoric: Casele sunt vândute în rate, arhitectura fiind în „stil neoromânesc simplificat” (arh. Carmen Popescu). Materialele folosite sunt de bună calitate și, pentru prima dată, muncitorii au acces la apă, canalizare, electricitate. În anul 1909 au fost plantați și platanii, mărginind ambele trotuare ale str. Lânăriei. În acea perioadă, pe str. Lânăriei circulau tramvaiele trase de cai, însă acest fapt a durat doar un deceniu, întrucât autoritățile au montat o cale ferată ce lega Gara Filaret de Abatorul Comunal de pe Calea Văcărești. Statul dă acest prim exemplu, al locuințelor pentru clasele vulnerabile, care va fi apoi replicat în mai multe zone din București.

Foto credit: Răzvan Voinea, Studio Zona. Parcelarea Lînăriei.
La numărul 119 locuia Nicu Ionescu, unul dintre cei mai apreciați cofetari de la Casa Capșa 

B365.ro: Cine erau muncitorii care s-au mutat aici?

Răzvan Voinea, istoric: Pe str. Lânăriei s-au mutat 28 de familii (care însumau aproximativ 100 de locatari), și vedem exact în arhive cine au fost primii locuitori. Erau meșteșugari și mici întreprinzători (frizer, cizmar, blănar, pantofar) erau vatmani, croitorese, angajați ai Observatorului Astronomic, ai Ministerului de Interne, ba chiar și un cofetar faimos în epocă. La casa de la numărul 119 a locuit unul dintre cei mai apreciați cofetari de la Capșa, Nicu Ionescu, care și-a dezvoltat o afacere cu bomboane și a devenit furnizorul Casei Regale. A murit în bombardamentele din 1944, însă urmașii lui locuiesc în aceeași casă. În anul 2012, când am făcut prima investigație în cartier, am vorbit cu nepoata domniei sale, care avea peste 80 de ani. Unii dintre locuitorii actuali ai caselor își amintesc de bombardamentele din 1944 și de refugiile antieriane din parcul Carol unde se adăposteau.

Foto credit: Răzvan Voinea, Studio Zona. Ce a mai rămas din Fabrica de încălțăminte Bourul.
Mahalaua s-a dezvoltat după construirea Gării Filaret si apariția fabricilor

Răzvan Voinea, istoric: Era o zonă de la marginea orașului în formare, abia fusese inaugurat Parcul Carol. Periferia s-a dezvoltat după construirea Gării Filaret și încet-încet a devenit o zonă industrială. Vitele erau luate de la gara Filaret și duse la Abatorul de pe Calea Văcărești. Calea ferată trecea prin fața parcului Carol, unde este acum fântână Zodiac, mergea pe str. Candiano Popescu, făcea stânga pe Lânăriei și se ducea spre Văcărești. 

B365.ro: Atunci apar și fabricile de încălțăminte „Talpa”, „Bourul”?

Răzvan Voinea, istoric: În preajma Primului Război Mondial, apar aceste fabrici de încălțăminte construite de Nicola Prodanof, care deserveau Armata și aveau comenzi constante de la Stat. Comenzi de la Stat avea și fabrica lui Dumitru Mociorniță, aflată tot in zonă. Prin cartier trecea trenul de marfă care deservea aceste unități.

Foto credit: Răzvan Voinea, Studio Zona. Ce a mai rămas din Fabrica de încălțăminte Bourul.
„Modificările caselor, aduse de proprietarii actuali și mai vechi, au transformat uniformitatea inițială, păstrată azi doar prin câteva elemente comune precum învelitorile de țiglă, paziile de lemn, căsuțele poștale din metal”

B365.ro: Cum de nu au fost demolate casele din Parcelarea Lânăriei în timpul construirii cartierului Tineretului?

Răzvan Voinea, istoric: Linia de cale ferată a fost desfințată prin anii „50, dar casele au rămas așa cum erau. S-au construit blocurile de pe bd. Dimitrie Cantemir stânga-dreapta, s-a făcut sistematizarea din anii ’60, însă e clar că planurile au vizat zonele unde locuirea nu era prea densă. În ciuda schimbărilor politice și urbane (lărgirea str. Lânăriei și transformarea ei în actualul bulevard Șincai, lărgirea bd. Cantemir) casele-tip nu au avut de suferit. În schimb, modificările aduse de proprietarii actuali și mai vechi, au transformat uniformitatea inițială, păstrată azi doar prin câteva elemente comune precum învelitorile de țiglă, paziile de lemn, căsuțele poștale din metal.

Foto credit: Studio Zona.
Foto credit: Studio Zona.
Parcelarea Verzișori-Tăbăcari are construcții mai avansate, mai valoroase arhitectural, însă erau foarte scumpe

B365.ro: Tot în Tineretului a rezistat o altă oază de case vechi, Parcelarea Verzișori-Tăbăcari, un pic diferită de Lânăriei. Are clădiri cu foișoare, garduri de lemn, grădini cu flori.

Răzvan Voinea, istoric: Parcelarea Verzișori-Tăbăcari a fost construită în anii ’20, însă discuțiile pentru achiziționarea terenului existau dinainte de Primul Război Mondial. Abia după anul 1923 au început să se construiască locuințele și au fost finalizate în anul 1927. Parcelarea nu este foarte mare, are 15.000 de mp, și 58 de locuințe cuplate. Planurile sunt făcute inițial de arh. Dimitrie Mohor, iar după aceea de arh. Ioan Trajănescu, în cea de-a doua lui perioadă la conducerea Societății pentru Locuințe Ieftine. Casele au o calitate mai bună, sunt mult mai mari decât cele de pe str. Lânăriei, care au 40 de mp aproximativ. Sunt construcții mai avansate, mai valoroase arhitectural, însă erau foarte scumpe. 

Parcelarea Verzișori-Tăbăcari. Foto credit: Andrei Mărgulescu, Studio Zona.
Parcelarea Tăbăcari, dar fără tăbăcari. „Tăbăcarul e exploatat de capital într-un mod neomenos și cu toate acestea stă în nepăsare și suferă acest jeg rușinos al robiei”

B365.ro: A locuit vreun tăbăcar în parcelare?

Răzvan Voinea, istoric: Niciunul. Dacă ne uităm pe lista distribuirii locuințelor, publicul Societății era mai degrabă format din funcționari la stat, medici, persoane cu venituri stabile, în stare să returneze creditul. Ori tăbăcarii poate că nu prezentau încredere. Când Societatea pentru Locuințe Ieftine a cumpărat terenul, acolo erau grădini de zarzavat, făcea parte din zona inundabilă a Dâmboviței. Nu era Dâmbovița pe care o știm, era cu mult mai pitorească și mai imprevizibilă. Constructorii nu au izolat foarte bine fundațiile și după ce au construit casele a început să putrezească lemnul folosit la podele, de exemplu. Lemnul a fost atacat de o ciupercă, așa că au fost nevoiți să le repare din temelii. Cele două parcelări au reprezentat modele foarte bune din punctul de vedere al calității locuirii în zona Tineretului. Cât despre tăbăcari, ziarul „România Muncitoare” descria situația lor în culori sumbre:

Lucrătorul tăbăcar muncește 10 ore pe zi, e o muncă istovitoare și murdară. El este exploatat de capital într-un mod neomenos și cu toate acestea stă în nepăsare și suferă acest jeg rușinos al robiei. E persecutat, înjurat și batjocorit, nesocotit ca om, fiind chiar amenințat cu bătăi de șefii atelierelor de prin fabrici.

Atelierele de tăbăcărie din cartierul de la sud de Piața Mare, Piața Națiunii, (astăzi Unirii) au fost înlocuite la începutul sec XX cu fabrici industriale precum „Talpa”, „Grigore Alexandrescu” „Dâmbovița”) și „Sapatino” („Bourul”).

Foto credit: Răzvan Voinea, detaliu parcelarea Lânăriei.
Parcelarea Verzișori-Tăbăcari. Foto credit: Andrei Mărgulescu, Studio Zona.
Inginerul Traian Mihalache a participat la construirea cartierului Văcărești-Tineretului 

Traian Mihalache s-a născut în anul 1950 într-un imobil de pe Calea Văcărești, casa a patru generații din familia sa. Clădirea a fost demolată în vara anului 1982. Se trage dintr-o familie de pielari și pantofari și după sistematizare s-a mutat pe bd. Pionierilor, azi al Tineretului. A fost inginer constructor și, la jumătatea anilor ’70, Traian Mihalache a participat la construirea noului cartier. 

Foto credit: Agerpres.
Parcul Tineretului in timpul amenajării., 25 iunie 1965. Foto credit: Agerpres.
„Cartierul se numește astfel pentru ca a fost dedicat tinerilor, nu l-au ridicat ei. Să nu vă imaginați că a fost Bumbești-Livezeni pe Calea Văcărești”

B365.ro: Traian Mihalache, cartierul se numește Tineretului pentru că a fost construit de voluntari tineri, cum ne anunță Scânteia?

Traian Mihalache: Mai degrabă aceasta a fost doar propagandă. Cartierul a fost dedicat tinerilor, dar să nu vă imaginați că a fost Bumbești-Livezeni pe Calea Văcărești. Niciodată. La construirea cartierului s-a muncit în draci, muncitorii au fost foarte chinuiți, iar lucrurile nu au fost tocmai bine făcute din cauza grabei cu care s-a lucrat. Întreprinderea de Construcții Edilitare făcea toate canalele, de exemplu. Vă dați seama că pe un teren pe care n-a fost niciodată nimic, unde baltea apa, muncitorii trebuiau să sape canale. Și astăzi sunt zone pe bd. Tineretului care devin greu accesibile după ploi abundente.

Parcul Tineretului. Foto credit: Tineretului și împrejurimi, pagina de Facebook.
„Noi dădeam cu mistria și zideam blocurile, iar altă întreprindere venea cu panouri gata fabricate” 

B365.ro: Cum era locuirea în aceste blocuri? Cum erau finisajele?

Traian Mihalache: Blocurile de pe Tineretului și Calea Văcărești, cele de la stradă sunt cumva mai fățoase și mai confortabile. De ce? Casele și locuințele de pe bd. Victoria Socialismului erau făcute pentru demnitarii comuniști. Construcțiile civile din București erau făcute de Primărie. Erau șapte întreprinderi de construcții montaj. Noi făceau blocurile, dădeam cu mistria și le zideam, iar altă întreprindere ridica blocurile cu panouri gata fabricate. Unde este azi Cora Pantelimon exista sediul Fabricii Granitul, acolo se turnau pereții, tavanele prefabricate.

Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
„La acest mare plan, care trebuia realizat rapid, conta doar ritmul, darea în folosință” 

Traian Mihalache: Într-un an o întreprindere avea în sarcină să predea un număr de 7000-10.000 de apartamente. I.C.P.B avea sarcina să facă 30.000, vă dați seama că se lucra într-un ritm drăcesc. Ușile, ferestrele se făceau la Combinatul de prelucrare a lemnului din Pipera. La acest plan mare, care trebuia realizat rapid, conta doar ritmul, darea în folosință. Panourile prefabricate se montau în fugă și nici meseriași nu aveam. Numai întreprinderea de construcții unde am lucrat eu avea 4000 de muncitori. I.C.P. B avea 12.000, dar erau muncitori necalificați, oameni de la țară care făceau naveta și care aveau o anumită atitudine pentru a lucra la stat. Parchet nu se punea nici în vis, doar linoleum. Ușile se închideau, nu se închideau, mai bătea vântul prin ele. 

Fotografie de epocă, imagine spre zona Tineretului din perioada interbelică.
„Mahalaua nu a avut o nobilime, dar a avut niște oameni muncitori și unii mai înstăriți, cei mai mulți fiind evrei” 

B365.ro: Ce a dus rău și ce a dus bun socialismul pentru cartierul Tineretului?

Traian Mihalache: Este clar că în zona de dinainte de sistematizare nu erau casele cele mai fățoase din oraș, nu era Cotroceni, structura socială a oamenilor era modestă. Existau grădinari sau muncitori care lucrau pe la fabrici, deci nu era protipendadă. Mahalua și Calea Văcărești nu au avut o nobilime, dar a avut niște oameni muncitori și unii mai înstăriți, cei mai mulți fiind evrei. Tot ce era arătos pe Calea Văcărești, de la Sfânta Vineri și până la cârciuma Mandravela, toate casele erau numai ale evreilor. În rest, oamenii aveau o condiție modestă. Erau de-ai noștri, iar vârfurile le reprezentau evreii.

Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
„Într-un ritm drăcesc, în maximum 15-18 ani, s-au realizat toate blocurile pe care le vedem astăzi de la Liceul Șincai până la Sun Plaza Văcărești”

Traian Mihalache: La modul general vorbind, sistematizarea și înnoirea zonei erau obligatorii, cum s-au realizat însă este discutabil. Faptul că au venit comuniștii la putere și au schimbat fața locului nu e puțin lucru. În maximum 15-18 ani, s-a realizat tot ce vedem astăzi de la Liceul Șincai până la Sun Plaza Văcărești. Într-un ritm drăcesc, infernal, până în 1986, cam totul era cam gata. Și totuși, din cauza calității precare a lucrărilor și materialelor, oamenii își îmbunătățeau singuri apartamentele, își cumpărau parchet, își puneau faianță în baie.

Magistrala Nord-Sud. Foto credit: Studiourile Buftea. Dem Rădulescu pe velociped. Fotografie din timpul realizării filmului ” De trei ori București”, 1967.

Citește, mai jos, și alte istorii ale cartierelor bucureștene

 

Cookies