ȘTIRI

Interzis la master pentru absolvenţii Universităţii „Spiru Haret”

O tânără de 23 de ani, care a absolvit în 2011 cursurile de zi ale Facultăţii de Sociologie – Psihologie de la Universitatea „Spiru Haret” (USH), şi-a propus să se înscrie, în acest an, la masterat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universităţii Bucureşti. După ce s-a pregătit intens pentru admiterea la masterat la Universitatea București, ea a aflat recent că tot efortul depus a fost în zadar fiindcă dosarul de înscriere pentru susținerea examenului la masterat trebuie să conţină diploma de licență în original de la USH, pe care nu a primit-o încă.

În ciuda faptului că a luat licența în vara anului trecut, la mai bine de un an și două luni de la terminarea facultății, tânăra nu și-a primit nici acum diploma de finalizare a studiilor universitare, pe care USH ar fi trebuit să o elibereze în regim de urgență în mai puțin de un an de la susținerea licenței, contra unei taxe de 200 lei, sau după un an, în regim normal, pentru o taxă de 100 lei.

„Am fost în urmă cu două săptămâni la sediul central al USH din Centrul Vechi. Acolo m-au trimis la biroul de eliberări, unde mi s-a spus că nu sunt gata diplomele. La secretariatul facultății mi s-a zis să fac o cerere de eliberare în regim de urgenţă pentru că diploma se eliberează cel mai devreme într-o lună, însă nu îmi garantează nimeni că actele sunt gata în 30 de zile. Apoi am fost trimisă din nou la sediul central, unde mi s-a spus că sunt şi absolvenţi din 2009 care nu şi-au ridicat diplomele, și nu înţelegeau de ce tot mă grăbesc. Aceștia m-au trimis din nou la biroul de eliberări diplome, de unde am fost expediată la facultate. La Decanat mi s-a spus acelaşi lucru: că diplomele nu sunt gata fiindcă au fost foarte mulţi absolvenţi, iar Ministerul nu a dat diplome suficiente. De acolo m-au trimis la secretariat, unde am completat o cerere pentru o adeverinţă de prelungire, care se eliberează în minim 10 zile. După ce am insistat că am nevoie urgent ca să mă înscriu la master, înainte să încep să plâng pe holurile facultății, mi-au dat adeverinţa de prelungire după două zile, care nu ştiu însă dacă va fi acceptată la dosarul de înscriere la master la Universitatea Bucureşti pentru că aceasta este valabilă doar în cazul celor care au terminat facultatea în acest an”, povesteşte tânăra absolventă, care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

Potrivit anunţului de pe site-ul Universităţii „Spiru Haret”, ultimele diplome de licenţă disponibile sunt cele din vara lui 2010. Pentru 2011, conform aceleiaşi surse, nu s-au eliberat diplomele de la nicio facultate din cadrul instituţiei de învăţământ superior. Şi reprezentanţii instituţiei confirmă fatul că, de obicei, se mai întârzie eliberarea diplomelor. „În promoţia 2010 am avut situaţia ca diplomele să se elibereze şi un pic mai târziu, dar nu pentru toate facultăţile, însă nu facem un capăt de ţară din asta. Nu e cazul să ne panicăm, e o situaţie un pic întârziată, dar nu este abandonată. Într-adevăr, este o situaţie neplăcută pentru cei care au nevoie de documentul în original. În procesul de eliberare a diplomelor de licenţă este necesar ca universităţile, oricare ar fi ele, să primească formularele tipizate din carton cu filigram, cu timbru sec şi număr unic, pe care se scrie practic diploma de licenţă. Din păcate, nu întotdeauna ne vin la timp formularele respective şi atunci, pentru a putea elibera diploma unei persoane care solicită documentul într-un anumit termen trebuie să apelăm la acest serviciu de urgenţă, prin care universitatea face un demers special la minister şi solicită o diplomă pentru persoana respectivă. Termenul de eliberare a diplomei este de un an de zile, dar nu întotdeauna se respectă pentru că Ministerul nu trimite mereu, în timp util, formularele de licenţă către universitate şi atunci se întârzie eliberarea”, a explicat unul dintre reprezentanţii biroului de relaţii cu presa din cadrul USH.

Conform angajatului universităţii private, diplomele nu au putut fi eliberate în regim normal fiindcă nu au ajuns încă toate, iar instituţia nu poate elibera parţial documentele. „N-ar fi corect să se elibereze pentru nimeni să se elibereze doar literele A şi B, iar restul promoţiei să stea şi să aştepte. Trebuie să vină toate actele astfel încât să se completeze tot anul de la o anumită facultate, oricare ar fi ea, şi abia atunci se eliberează diplomele de licenţă. Cei care au nevoie de diplomă într-un timp mai scurt trebuie să facă cerere de eliberare în regim de urgenţă. Teremenul de eliberare este de 15 zile lucrătoare, adică trei săptămâni, probabil o lună cu toate marjele de eroare”, a mai precizat reprezentantul biroului de relaţii cu presa de la USH, care a confirmat că, în prezent, se lucrează la diplomele promoţiei 2011.

Întrebat dacă în cazul tinerei absolvente de la Psihologie se aplică taxa de urgență sau cea de 100 lei pentru a pune la dispoziția studentei actele solicitate, reprezentantul USH a precizat că suma ce trebuie plătită pentru eliberarea diplomei de licenţă este stabilită în funcţie de condiţiile contractuale, iar cei care vor să afle cât au de plătit trebuie să se adreseze biroului de eliberări diplome.

Ministerul Educației a aprobat 114.000 diplome licență pentru USH

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ecaterina Andronescu, îi contrazice, însă pe oficialii USH și a declarat pentru B365.ro că nu ministerul este de vină pentru întârzierea eliberării diplomelor de licență, după cum insinuează reprezentanții USH. „Eu sunt aici de două luni, dar, în documentele de la minister, am găsit două dispoziţii prin care s-au eliberat 114.000 de diplome Universităţii „Spiru Haret”. În 2010 şi 2011, Ministerul a aprobat eliberarea a 114.000 de formulare, deci în mod normal ar fi trebuit să primească această diplomă toţi cei care au parcurs un program de studii acreditat sau autorizat. Diploma nu este treaba Ministerului, nu o eliberează Ministerul, ci universitatea respectivă. Ministerul nu trebuie să transmită aceste diplome, ci universitatea vine şi cere aprobare pentru formulare, pe care nu le face Ministerul, ci o instituţie abilitată să tipărească aceste formulare de diplomă, dar întradevăr, instituţia aceea, conform legii, eliberează formularele doar dacă există aprobare de la Minister. Persoanele care nu şi-au primit diplomele de licenţă trebuie să se adreseze Universităţii „Spiru Haret” pentru a intra în posesia diplomelor”, a declarat, pentru B365.ro, Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei.

Ministrul de resort a mai criticat și faptul că, deşi examenul de licenţă, conform legii, se susţine pe baza metodologiei elaborate de Minister, care a prevăzut probe scrise şi susţinerea unui proiect, la USH studenţii nu au făcut niciodată proiectul de diplomă. Însă, potrivit Ecaterinei Andronescu, ARACIS-ul trebuie să decidă în ce măsură USH respectă sau nu legea.

Absolvenții de la Spiru, favorizați la înscrierea la masterul pe bani

Când vine vorba de înscrierea la masterat la USH, situaţia se schimbă radical. Dacă pentru instituţiile de învăţământ superior rivale, angajaţii USH nu fac eforturi pentru a-i ajuta pe cei care optează pentru programele acelor instituţii, studenţii care aleg programele de masterat de la USH sunt favorizaţi şi nu li se impune prezentarea diplomei de licenţă. „În această situaţie particulară, având în vedere că diploma de licenţă urmează să se emită, probabil că nu vor cere colegii noştri de la înscrieri ca în termen de o zi sau două absolvenţii USH să prezinte diploma de licenţă în original pentru că se cunoaşte situaţia, dar asta nu înseamnă că diploma nu va fi pusă la dosar”, punctează reprezentantul biroului de relaţii cu presa.

Şi absolventa Facultăţii de Pshiologie de la USH a confirmat faptul că instituţia îi tratează diferit pe cei care optează pentru alte programe de masterat în detrimentul celor disponibile la USH. „Din ce am aflat de la alți colegi care au terminat în acelaşi an cu mine, niciunul dintre ei nu şi-a scos diploma. Când am ajuns la decanat m-au întrebat ce master vreau să urmez şi, când le-am spus că nu mă înscriu la ei, ci la Universitatea Bucureşti, au spus pe un ton mai ciudat că nu se poate face nimic. Dacă m-aş fi înscris tot la ei, probabil că făceau eforturi mai mari sau puteam depune dosarul fără diplomă, având în vedere că era tot în ograda lor. Oricum, după această experienţă nici nu cred că mai vreau să mă mai înscriu acum la master. Cred că voi pleca la Cluj. Dacă aş fi reuşit să intru la Universitatea Bucureşti la master probabil că nu aş fi plecat, dar am învăţat degeaba mai bine de o lună pentru că la admitere la Cluj tematica este total diferită de cea de la Bucureşti ca să fiu împiedicată să susţin examenul de admitere la master pentru că nu au fost în stare să îmi elibereze diploma în timp util”, a mai spus tânăra absolventă de la Psihologie.

Contactat de reporterii B365.ro, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Spiru Haret” a refuzat să furnizeze un răspuns oficial la solicitare până la data publicării articolului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button