ARHIVA B365

Interviu pentru The Independent: IOHANNIS îşi prezintă „PLANURILE RADICALE” pentru România

Lipsa lui de experienţă în politica naţională s-a transformat într-un avantaj în faţa electoratului sătul de politicienii pe care i-a văzut implicaţi în certuri mărunte şi insulte în timp ce şomajul era în creştere, iar agricultura şi pensiile erau în declin, informează Mediafax.

Președintele ales Klaus Iohannis DEPUNE JURĂMÂNTUL ÎN PARLAMENT. Programul ceremoniei

„Alegerea mea a fost cu siguranţă o surpriză pentru analişti şi chiar pentru susţinătorii mei – dar mai ales un şoc uriaş pentru mulţi dintre politicienii români”, a declarat Iohannis, a cărui învestitură în funcţia de preşedinte urmează să aibă loc duminică.

CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis, PREŞEDINTELE „ALTFEL” pentru România. BIOGRAFIA președintelui Klaus Iohannis

Înaintea alegerilor prezidenţiale, majoritatea instituţiilor de presă anticipau o victorie a premierului Victor Ponta, care avea un avans de 10 puncte procentuale după primul tur. În al doilea tur însă, Iohannis a câştigat 55 la sută din voturi.

Unul dintre factori, afirmă el, a fost succesul foarte mare al campaniei sale de a atrage tineri prin intermediul reţelelor de socializare. „Am fost uimit de numărul uriaş de persoane care mă urmăreau (pe Facebook) la sfârşitul campaniei mele. Chiar acum, acesta este în jur de 1,3 milioane. Nu mi-am imaginat vreodată că voi fi politicianul numărul unu din Europa pe Facebook”, mărturiseşte el.

Iohannis susţine că el intenţionează să transforme politica pe durata mandatului său. „Cred că am avut prea mult spectacol, prea multă dezbatere sterilă şi nu suficiente soluţii”, a declarat el, afirmând că le va cere cetăţenilor să accepte mai mulţi ani de austeritate. „Trebuie să se schimbe multe”, a afirmat el.

Articolul din The Independent poate fi citit AICI

„La sfârşitul mandatului meu, România trebuie să fie o democraţie mai funcţională. Până atunci, nimeni nu ar trebui să pună la îndoială statul de drept în România. Sistemul de educaţie ar trebui să fie suficient de bun pentru a ne face mândri. Oamenii ar trebui să primească tratamente decente în spitale. Şi economia ar trebui să fie suficient de bună pentru a încuraja românii care locuiesc în străinătate să se întoarcă acasă”, a spus preşedintele ales.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button