Interviu cu tânărul care a sunat primul la 112 să anunţe incendiul din Colectiv

de:
19 feb. 2016
0 Afișari
Interviu cu tânărul care a sunat primul la 112 să anunţe incendiul din Colectiv

„Am observat incendiul care se extindea pe stâlpul din faţa scenei şi imediat am reacţionat încercând să iau un extinctor. Nu am mai putut să intru înapoi în club şi am fost împins de lumea care se îndrepta către ieşire şi am ieşit şi eu. Imediat am sunat la 112 astfel că apelul este înregistrat la 22.32, la aproximativ 30 de secunde aproximez eu de la prima flamă” , povesteşte Victor Dobre, fost angajat al clubului Colectiv

În timp ce îi dădea informaţii dispecerului de la 112, Victor Dobre încerca să îi ajute si pe tinerii blocaţi în containerul de la intrarea în club. Avea 12 prieteni la concertul din acea seară. Niciunul nu a supravieţuit.

„Chiar l-am stins pe un băiat căruia îi ardea părul. De-asta am şi spus în acel apel că văd nişte oameni care ard acum” , adaugă Victor Dobre, fost angajat al clubului Colectiv.

Citește și TRAGEDIA #COLECTIV. A fost publicat PRIMUL APEL LA 112 din noaptea incendiului în club. AUDIO 

„Eu sunt convins că ei şi trimiteau echipaje în timp ce vorbeau cu mine, însă deja la sfârşitul apelului, după trei minute încă se intrebau dacă să trimită şi ei şi ceilalţi şi ceilalţi. Da, era evident că trebuiau trimise din toate părţile echipaje de intervenţie”, spune fostul angajat Colectiv.

Conform adresei indicate în apel, primele echipe de intervenţie au ajuns în faţa unor porţi închise.

„Două ambulanţe şi o maşină de pompieri au rămas blocate în faţa acestei porţi. am venit din faţa clubului să îi anunţ că nu mai au unde să se ducă”, afirmă Victor Dobre.

Sursa: Digi24.ro. 

 

 

Cookies