Intervenţii chirugicale oftalmologice gratuite pentru vârstnicii din Sectorul 6

de:
27 mart. 2012
0 Afișari
Intervenţii chirugicale oftalmologice gratuite pentru vârstnicii din Sectorul 6

În următoarele şase săptămâni, 25 de persoane vârstnice defavorizate din Sectorul 6 vor beneficia de intervenţii chirugicale oftalmologice gratuite: operaţii de cataractă (implant de cristalin), în cadrul proiectului de servicii socio-medicale gratuite/subvenţionate derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Asociaţia Ahava.

Marţi, în cadrul clinicii oftalmologice a Spitalului Universitar Bucureşti, sunt programate primele operaţii, realizate cu sprijinul prof. doctor Liliana Voinea, de care vor beneficia trei persoane cu vârste cuprinse între 55 şi 70 de ani. Până în prezent, peste 4.500 de persoane defavorizate din Sectorul 6 au avut parte de consultaţii şi tratamente gratuite/parţial subvenţionate în cadrul celor trei cabinete socio-medicale, care oferă servicii stomatologice şi oftalmologice în cadrul proiectului “Centrul socio-medical”. Centrul este  destinat să acorde asistenţă medicală de specialitate, gratuită sau parţial subvenţionată, pentru persoane aflate în dificultate, cu domiciliul legal pe raza Sectorului 6.

Serviciile medicale oftalmologice de specialitate pentru  persoanele defavorizate se acordă în funcţie de venitul pe membru de familie şi constau în consultaţii oftalmologice cu dioptron, prescripţii oftalmologice, prezentarea unei game largi de rame şi lentile, intervenţii chirurgicale pentru cataractă, corecţia strabismului la copii şi adulţi, tumori oculare şi perioculare.

Cabinetele socio-medicale funcţionează în cartierele Militari, Crângaşi şi Drumul Taberei. Persoanele pot afla mai multe informaţii direct la sediile cabinetelor din Bd. Uverturii nr. 81, sector 6, sau contactând personalul medical la numărul de telefon 31.4380068, la unitatea de pe Aleea Callatis nr.14, bl. A11, Sc.1, parter, sau apelând numărul de telefon 021.777 79 59, ori de la sediul din Şos. Virtuţii nr.148, sector 6, sau prin telefon, la numărul 0768.495.654.

Informaţii cu privire la criteriile de admitere şi documente necesare se găsesc online, accesând www.asistentasociala6.ro.

Și cabinetele stomatologice oferă servicii de terapie – odontologie, endodonţie, protetica, precum şi chirurgie oro-maxilo-facială.

Cum se manifestă cataracta

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului şi apare în mod natural, odată cu înaintarea în vârstă, şi provoacă scăderea progresivă a vederii. Boala îi afectează pe mulţi dintre cei cu vârsta peste 60 de ani. Simptomele cataractei sunt uşor de identificat pentru că această boală se instalează progresiv şi, iniţial, maladia afectează vederea în mică măsură. Astfel, se poate sesiza o înceţoşare a vederii, iar lumina poate părea foarte accentuată. Bolnavii mai pot prezenta şi alte simptome precum vederea dublă, necesitatea schimbării frecvente a lentilelor sau chiar îmbunătăţirea vederii de aproape – în stadiile incipiente.

Cookies