O căţeluşă blocată într-o groapă plină de smoală a fost salvată de pompieri, intervenţia durând patru ore, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, citat de Agerpres. Din imagini se vede că animalul era blocat complet într-o groapă din asfalt plină cu smoală.
„Nu ştim cât s-a zbătut să se elibereze, dar norocul ei a fost că un om bun a auzit-o şi a chemat pompierii. Bietul animal era epuizat şi părea că renunţase la lupta pentru viaţă. Abia mai respira şi se afundase cu totul în smoală. Pe măsură ce se însera şi scădea temperatura, smoala devenea şi mai rigidă, însă pompierii nu au renunţat”, se arată într-o postare de pe contul de Facebook al ISU Argeş.
Unul dintre pompieri a chemat în ajutor un prieten, student la medicină veterinară, care i-a administrat căţeluşei medicamente pentru a rezista. „Peste 4 ore a durat până au reuşit să o elibereze, timp în care speranța că vor reuşi să o salveze creştea de la o oră la alta. Într-un final, după multă muncă, căţeluşa a fost eliberată şi a ajuns la un cabinet veterinar pentru îngrijiri”, se mai menţionează în postare.
ISU Argeş precizează că animalul a fost adoptat imediat, urmând să ajungă la noii stăpâni după ce va petrece câteva zile la cabinetul veterinar.
Îți recomandăm să citești și: