Interfonul cu amprente: soluție sigură de acces în bloc, în Capitală

de:
19 mart. 2013
1 afișări
Interfonul cu amprente: soluție sigură de acces în bloc, în Capitală

O Asociaţie de locatari din Bucureşti a decis să îngreuneze accesul acelora care voiau să intre cu gânduri necurate în bloc, apelând la soluţia aparatului de acces biometric.

Metoda este cât se poate de nouă la blocurile de locuinţe, dar existentă de ani mulţi în instituţii ale căror patroni îşi plătesc angajaţii în funcţie de zilele lucrate, de numărul de ore lucrate şi intervalul orar, înregistrate cu ajutorul cititoarelor de amprente.

„Acest gen de aparat nu prea se pretează la blocurile de locuit. Pot fi montate, dar la interior, adică între prima şi a doua uşa de la intrare, pe holul blocului. Dacă sunt montate afară nu rezistă din cauza intemperiilor. Acest gen de aparat se foloseşte în general la instituţiile în care se regăsesc mulţi bani”, a spus pentru RTV, Florian Apostol, reprezentant al Electrogrup Proinstal.

Un aparat de acces pe bază de amprentă, pretabil pentru bloc, costă în funcţie de numărul de amprente reţinute, precum şi de soft între 1000 şi 2000 de lei, fără TVA inclus.

„Preţul diferă în funcţie de cerinţe, dacă se doreşte înregistrarea intrărilor şi ieşirilor, în funcţie de numărul amprentelor de reţinut. Dacă urmează să fie folosit pentru deschiderea uşilor, preţul este mai mic”, a declarat Costin Ştefan. Timpul de citire a amprentelor variază între una şi trei secunde. De asemenea, există aparate care pot fi folosite şi cu cartelă de proximitate.

Montajul unui aparat de acces pe bază de amprenă digitală costă în jur de 400-500 de lei, fără TVA.

Cookies