Înțeleg motivul protestelor din Franța, dar nu știu ce să zic despre concluziile FBI cu privire la moartea Mădălinei Manole

Din punctul meu de vedere, ia stați așa! Cum adică din punctul meu de vedere? Cred că din punctul meu de vedere pot spune doar persoanele cu un singur ochi, cum ar fi chioara din Kill Bill. O știți pe chioara din Kill Bill? A fost la un moment dat pe Prima TV parcă, un promo la un film care suna așa: În seara aceasta, bla bla, un film cu Daryl Hannah, chioara din Kill Bill. Așa s-au gândit dumnealor să vândă filmul ăsta, mai ales că Daryl Hannah nu se mai remarcase prin nimic. E ca și cum ai spune Leonardo DiCaprio, mortul din Titanic sau Elisabath Moss, violata din The Handmaid’s Tale sau Maia Morgenstern, gravida din Patimile lui Hristos. Dacă nu știați, Maia Morgenstern a jucat-o pe Fecioara Maria în celebrul film regizat de Mel Gibson. Am lărgit-o puțin cu logica și pe ideea de ochi și pe ideea de Maia. În fine.

Deci, din punctele mele de vedere, atâta vreme cât am doi ochi, nu voi accepta că din punctul meu de vedere e doar o manieră lingvistică de a prezenta o opinie și nu se referă la felul în care se formează o imagine. Oprește-te, Adrian, vorbești prea mult! După cum știți, după ce am scris un bestseller, am devenit cât de cât cunoscut în România pentru că am apărut în reality show-ul Asia Express. Unul dintre lucrurile pe care le-am spus în cadrul emisiunii și care a devenit viral a sunat în felul următor: Nu îmi place munca, nu-mi priește munca și munca mă afectează emoțional.  

Prin urmare, îi înțeleg pe francezi, le înțeleg răzvrătirea, nemulțumirea la aflarea veștii că Macron ar vrea ca ei să se pensioneze mai târziu. Evident, protestele pot fi și pașnice, fără violență și distrugere ar fi ideal, dar câți oameni știți dumneavoastră să înțeleagă ceva de vorbă bună? Sunt milioane de cazuri în care soți, soții, mame, tați sau frați nu înțeleg de vorbă bună, de ce ar înțelege politicienii din Franța sau de oriunde? Eu îmi păstrez latura mea idealistă și, prin urmare, ce pot să fac pentru mine e să înțeleg răzvrătirea francezilor și să sper în continuare că, într-o zi, vorba bună va lua locul protestului violent.

Eu nu am fost niciodată prieten cu munca. Am muncit și mi-am făcut treaba ca să nu am conflicte cu șefii sau ca să fiu apreciat și validat, mai ales validat, că și ai mei au fost prinși cu munca și au uitat să mă valideze când eram mic. De foarte puține ori am muncit cu plăcere. Îmi place să scriu și îmi plac muncile casnice, să fac curat, să fac de mâncare, să fiu gazdă, să pun și să strâng masa, să mă uit în zare și să mă gândesc cu toată compasiunea mea la oamenii care muncesc cel puțin 8 ore pe zi, zilnic. Sunt șanse mari ca și eu să mă pot readapta la un astfel de program, dar nu-mi doresc deloc. Cumva cred că lenea mea s-a trasformat în norocul de a nu munci 8 ore pe zi, pentru că, pentru fiecare dintre noi, pe lângă locul de muncă de măcar 8 ore pe zi, mai există și locul de muncă perpetuu care se numește simplu viața unui om. 

Din ce am observat și eu cu punctele mele de vedere, e foarte greu să te regăsești pe tine atunci când muncești, iar munca pe care o faci nu îți aduce, așa, o bucurie constanta și permanentă, astfel încât tu să plutești foarte zen spre pensie. Cred că, oricum, chestia asta care spune că atunci când faci ce îți place nu simți efortul e ușor supraestimată când vine vorba de termen lung și nici nu limpezește mintea de tot. La urma urmei sigur lui Van Gogh îi plăcea să picteze, dar asta nu l-a împiedicat să se automutileze și, tot la urma urmei, părinții psihologiei Freud și Jung au murit certați încercând să afle de ce se ceartă lumea. PLM. People Love Me, nu uitați.

Revin la ce am zis mai devreme adresându-vă o întrebare mai lungă. Haideți să luăm cazul unor oameni între 30-35 de ani, părinți. Cum dreacu’ sau unde dreacu’ să te mai regăsești pe tine când ziua ta arată astfel: Trezit 06:30, băut cafea, fumat țigară, trezit copii pentru școală, făcut liste, îmbrăcat copii, dat de mâncare la copii, n-ai când să-ți saluți partenerul, mai ales că îți vine să mărâi la el, scos câinele pe care l-au vrut copiii, hrănit pârșul pe care l-au vrut copiii, verificat dacă copiii au tot la ei, ieși din casă, vecina Rodică te pândește și îți atrage atenția că labradorul vostru face pișu prea aproape de bloc, zâmbești și o înjuri, dus copiii la școală, stat în trafic, enervat în trafic, aia mică, Anemona, și-a uitat ceva casă, plânge, o calmezi, nu vrea de vorbă bună, asta e, stai cu ea urlând în mașină, îi lași la școală, pleci spre muncă, din nou trafic, din nou nervi, ajungi la muncă, toată lumea e haosată, că așa e lumea în 2023, stai 8, 9, 10, 11 ore de stress în calluri, șeful nu te apreciază, la fel ca maică-ta, îți vine să plângi, dar îți trebuie salariul, îți vine să-i omori pe toți, dar îți trebuie salariul, pleci vraiște de la muncă, stai în trafic, te enervezi în trafic, treci pe la supermarket, iei ceva, ajungi acasă, copiii au făcut deja dezastru, partenerul e nevos după o zi identică cu a ta, mâncați, verificați teme, culcați copiii care nu vor să doarmă, beți un gin și realizați că toată ziua asta haotică s-a scurs pe fundalul unui over thinking sublim, te culci, nu poți să dormi, te perpelești în absența unor soluții, adormi până la urmă și visezi cum un șarpe veninos aruncă cu portocale în tine înainte să te muște? V-am zis că e lungă întrebarea. Cum să te regăsești în contextul ăsta? N-are sufletul loc în program.

Evident, n-am enumerat tot ce se întâmplă în ziua unui om cu copii care muncește, ci o parte. Evident nu e sănătos să trăiești așa, mai ales că suntem în 2023, avem internet și suntem sfătuiți din toate părțile cum să ne fie mai bine: Fără cafea pe stomacul gol, nu rata micul dejun, fără alcool, încercați să nu vă enervați și să vă păstrați calmul indiferent ce se întâmplă, fără gluten, fără zahăr, fără morții mă-sii, doar mâncare bio, sport musai, yoga musai, că nu te mai aliniezi cu universul chiar dacă mănânci corect, întreținut relații sănătoase cu toată lumea care nu știe să aibă relații sănătoase, petrecut timp în natură, dat pe bicicletă, dat pe canoe, dat pe mă-ta, mâncat fibre, fără grăsimi, citit cărți de dezvoltarea personală, educat copiii, dar și semenii folosind o manieră non-invazivă, adică tu să fii exemplu ca să devină tot anturajul Isus și Buddha, bagă fructe, bagă legume, gătite corect, nu judeca pe nimeni, meditează, roagă-te, iubește, înțelege-i pe toți care nu te înțeleg pe tine, de principiu, schimbă-ți radical viața pe loc ca să fii mai bine și nu în ultimul rând, respiră! 

Multe dintre chestiile enumerate adineaori funcționează, nu zic nu, te ajută să te transformi, te fac mai bun, dar nu pe loc, ci de-a lungul unei vieți, iar acest lucru ar fi înlesnit dacă s-ar munci mai puțin, iar omul ar avea mai mult timp să se ocupe de sufletul lui. Că nici Isus când a înțeles Cine e, nu prea s-a mai ocupat de tâmplărie. Adică sigur a mai muncit omul, dar nu știu să scrie pe undeva că Isus a zis: Bro, până la 4 am de făcut o comodă, dar apoi vin să vă zic de Dumnezeu.

Lecția cu care sunt eu de acord, dar recunosc, nu prea reușesc să o aplic e lecția moderației. Totul, mai puțin răul, e sănătos dacă e moderat. Inclusiv alcoolul. Totul devine nociv când e exagerat, inclusiv răul, inclusiv munca. Prin urmare îi înțeleg pe francezi să vină cu reacția asta într-un context în care grație nevoii noastre de a deține obiecte, adică grație consumerismului, se muncește deja prea mult. Toți oamenii pe care îi știu eu sunt foarte obosiți. De prea multă muncă. Se muncește prea mult, astfel încât să avem cât mai mult, deși nouă ne trebuie, de fapt, foarte puțin. Bine, și cei ca mine care nu muncesc foarte mult, dar trăiesc decent, nu vă preocupați pentru noi, găsim noi metode să ne obosim psihic în demersul de ne găsi pe noi înșine sau în oricare alt demers.

Am petrecut mult timp singur în ultima vreme mai și departe de magazine, geografic zic. E un magazin la vreo 3 kilometri, nu mă duc. Mănânc ce gătesc și gătesc ce am și mă bucur de mâncare în continuare, mai ales că îmi place mult și trebuie să postesc intermitent ca să nu mă îngraș. Am observat astfel că sunt bine mersi și fără satisfacerea tuturor poftelor, inclusiv poftei de a  avea mereu pe cineva lângă mine ca să mă valideze. Una dintre victoriile mele personale e că acum chiar îmi place să petrec timp și cu oameni, dar și singur. Ideal ar fi să nu fie mai mult de două săptămâni în oricare din cele două situații. Să am și eu timp să mă gândesc la mine. Și, când mă gândesc la mine, pot să visez la o lume care se mulțumește cu puțin material și mult mental. 

Atât de la Paris, Andreea… Legat de felul în care se protestează la Paris, violența nu e niciodată moderată, că n-are bun-simț și nu știe. Cum nici eu nu știam despre ce să scriu, dar am intrat pe site-ul unei televiziuni la care am lucrat și am văzut știrea cu protestele. Am intrat în ea, am citit și am văzut și o trimitere spre un articol care spunea că FBI-ul a tras concluziile finale în ceea ce privește moartea Mădălinei Manole. Recunosc, nu știam că FBI-ul încă cercetează moartea Mădălinei. În articol scria că domnul agent Klismet a mers în emisiunea doamnei Karas unde a declarat că Mădălina nu s-a sinucis, ci a fost ucisă. Nu comentez, că nu știu ce. Ceea ce vreau să punctez e altceva. E foarte posibil ca eu să nu fi observat poezia din spatele acestui articol, dacă nu aș fi avut timp să mă ocup de mine în ultima vreme și să-mi fac mintea un pic mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu și la potențialul umoristic al multor situații. Pentru că mi se pare foarte poetic acest un context în care un homosexual din România care vrea să scrie despre protestele din Franța dă peste un articol care conține aceste două nume, Klismet și Karas, care discută despre moartea Mădălinei care s-a sinucis de ziua ei, pe 14 iulie, când e și ziua Franței. Doamne ajută și Doamne ferește, allons enfants de la patrie, vă pupă pe obraji Adi.