Întârzieri de până la 200 de minute, la intrarea şi ieşirea din Gara de Nord

de:
26 ian. 2012
0 Afișari
Întârzieri de până la 200 de minute, la intrarea şi ieşirea din Gara de Nord

”Circulaţia feroviară în zona Complexului Bucureşti Nord se desfăşoară cu dificultate din cauza viscolului, trenurile înregistrând întârzieri la intrare şi la plecare în/din staţia Bucureşti Nord. Pe raza Sucursalei Teritoriale CF Bucureşti, traficul feroviar este îngreunat de zăpada viscolită care se depune într-un strat foarte gros peste macaze, iar funcţionarea acestora în zona Complexului Bucureşti Nord este posibilă doar prin manevrare manuală. Din această cauză, anumite trenuri care urmează să intre şi să plece din Gara de Nord sunt temporizate în staţii sau aşteaptă în parcurs”, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA, citat de NewsIn.

Trenuri care vor urmează să intre în Bucureşti Nord cu întârzieri sunt IR 382 Sofia- Bucureşti Nord, IR 1790 Piteşti – Bucureşti Nord, R 9342 Giurgiu – Bucureşti Nord, IR 1644 Salva – Bucureşti Nord, IR 1644 Salva – Bucureşti Nord, R 3002 Braşov – Bucureşti Nord.

Trenuri care vor pleca din Bucureşti Nord cu întârzieri sunt IR 382-1 Bucureşti Nord – Sofia, IR 1781 Bucureşti Nord – Curtea de Argeş, IR 1655 Bucureşti Nord – Bacău, IR 1632-1 Bucureşti Nord – Constanţa, IR 1582 Bucureşti Nord – Braşov, IR 1571 Bucureşti Nord – Galaţi şi IR 14001 Bucureşti Nord – Braşov

”În prezent, se intervine şi cu pluguri de zăpada pe anumite sectoare aflate pe secţiile CF Bucureşti – Videle – Giurgiu şi Bucureşti – Urziceni, unde din cauza zăpezii viscolite se formează suluri de zăpadă de aproximativ un metru”, se precizează în comunicat. De asemeneam două linii închise, respectiv Dridu – Armăşeti şi Ciorani – Ialomiţa, unde,, de asemenea se intervine cu utilaje de deszăpezire pentru redeschidere.

Din cauza închiderii circulaţiei pe linia Dridu – Armăşeşti şi condiţiilor meteo severe de pe secţia Armăşeşti -Ploieşti, trenul Intercity 572 Galaţi – Bucureşti Nord circulă pe ruta ocolitoare: Urziceni – Făurei – Buzău – Ploieşti Sud – Bucureşti Nord .

Totodată, din cauza ninsorii viscolite şi pentru fluidizarea traficului feroviar au fost anulate trenurile Intercity 581 şi 584 în relaţia Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, 551/556 în relaţia Bucureşti Nord–Suceava şi retur, 554/564 în relaţia Suceava – Bucureşti Nord, 591 în relaţia Bucureşti Nord – Timişoara Nord, 594 în relaţia Timişoara Nord– Bucureşti Nord, 571/574 în relaţia Bucureşti Nord – Galaţi şi retur, 1637/1636 în relaţia Bucureşti Nord – Braşov şi retur, Regio 6422 în relaţia Fălciu Nord – Bârlad, iar pe distanţa Bârlad – Tecuci circulă conform graficului de circulaţie, Regio 9021 în relaţia Bucureşti Nord – Piteşti, Regio 9026 în relaţia Piteşti – Bucureşti Nord, Regio 6101 în relaţia Făurei – Tecuci, 6102 în relaţia Tecuci – Făurei, Regio 7051 în relaţia Urziceni – Făurei, Regio 7052 în relaţia Făurei – Urziceni. Regio 9301/9306 în relaţia Bucureşti Nord –Roşiori Nord şi retur, IR 1791 în relaţia Bucureşti Nord – Piteşti, IR 1883 în relaţia Titu – Târgoviste, IR 1796 în relaţia Piteşti – Bucureşti Nord, IR 1886 în relaţia Târgovişte – Titu, IR 1783 în relaţia Bucuresti Nord – Curtea de Argeş, IR 1913 în relaţia Goleşti – Parcul Kreţulescu, IR 1885 în relaţia Titu – Pietroşiţa, IR 1784 în relaţia Curtea de Argeş – Bucureşti Nord IR 1888 în relaţia Pietroşiţa – Titu, IR 1916 în relaţia Parcul Kreţulescu – Goleşti, IR 1898 în relaţia Goleşti – Bucureşti Nord, IR 1793 în relaţia Bucureşti Nord – Piteşti, IR 1790 în relaţia Piteşti – Bucureşti Nord, IR 1795 în relaţia Bucureşti Nord – Piteşti, IR 1792 în relaţia Piteşti – Titu, R 8131 în relaţia Ploieşti Sud – Slobozia Veche şi R 8132 în relaţia Slobozia Veche – Ploieşti Sud.

Călătorii vor fi preluaţi cu alte trenuri aflate în circulaţie în direcţiile respective. Trenurile rămase în circulaţie vor fi suplimentate astfel încât să poată prelua cât mai mult din trafic.

De asemeneam sunt anulate trenurile suburbane Regio de pe ruta Bucureşti Nord – P.O. Aeroport HC – Baloteşti şi retur, din intervalul orar 08.10 – 13.10 (dus) şi respectiv 09.15 – 14.15 (întors) şi trenurile Regio 8071 şi 8072 de pe ruta Bucureşti Nord – Pantelimon Sud h. – Bucureşti Obor şi retur.

CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre trenurile anulate şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521 sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

Cookies