Întâlnire între reprezentanţii RADET şi oficialii HP România, miercuri

de:
08 iul. 2015
2 Afișari
Întâlnire între reprezentanţii RADET şi oficialii HP România, miercuri

„Implementarea unui sistem de management informaţional şi eficienţă energetică pentru serviciul public de termoficare este foarte importantă pentru reducerea pierderilor de energie din reţea şi a prioritizării investiţiilor. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, scopul îl reprezintă creşterea calităţii serviciilor furnizate bucureştenilor”, a declarat directorul general RADET, Ion Gabriel Tănase.

La rândul său, reprezentantul Hewlett – Packard România, Gabriel Eugen Voicilă, a arătat că, în prezent, este foarte important ca organizaţiile, indiferent de obiectul lor de activitate, să exploateze la maxim valoarea adusă de prelucrarea datelor.

„Felul în care companiile expolatează volumul foarte mare de date existente în cadrul activităţii lor, face diferenţa dintre success şi insucces. În avalanșa datelor în care trăim azi, senzorii, mașinile, precum şi mediul uman (social media) sunt acum cea mai rapidă sursă de creştere şi dezvoltare a unei organizaţii, în timp ce informaţiile tradiţionale mai reprezintă doar o mică parte din totalul acestora. Senzorii devin omniprezenţi în echipamente și procese, în zona dispozitivelor de consum, a bunurilor şi serviciilor şi nu numai. De aceea este foarte important ca organizaţiile de toate tipurile să înveţe să culeagă şi să utilizeze fluxul datelor generale pentru a avea o mai bună eficiență a costurilor, productivitate, securitate, și nu în ultimul rând profit „, a declarat reprezentantul HP România, Gabriel Eugen Voicilă.

Proiectul Sistem de Management Informational si Eficienta Energetica (EEMIS) este coroborat cu campania desfăşurată de Hewlett-Packard în această perioadă, prin care compania oferă 20 de workshop-uri, finanţate de organizaţie, potrivit unui comunicat de presă remis B365.ro de RADET.

Prin această activitate se oferă consultanţa specialiştilor pentru sisteme informatice de analiză predictivă, care are ca scop imediat o mai bună înţelegere, pentru părţile implicate, a situaţiei existente şi a beneficiilor pe care proiectul le poate aduce.

În mod concret, workshop-ul identifică exemple de scenarii, similare cu cele ce pot fi implementate cu EEMIS, pentru a obţine următoarele beneficii:

• reducerea cantităţii de energie pierdută;

• reducerea costurilor de citire şi monitorizare;

• reducerea incidentelor și opririlor de sistem;

• acces la date în timp real și la automatizare;

• fluxuri de lucru accelerate;

• monitorizarea avansată şi predictivitate, în scopul de a reduce costurile de întretinere a sistemului;

• creşterea productivităţii angajaţilor;

• îmbunătăţirea serviciului către clienţii finali (de exemplu disponibilitatea datelor sau un timp de răspuns mai bun).

Întâlnirea este cea de-a doua, din seria celor zece întrevederi, care au ca scop găsirea unor soluţii energetice inovative, şi nu numai, necesare reconfigurării sistemului de termoficare în Bucureşti.

Cookies