ARHIVA B365

Elena Udrea după întâlnirea cu Traian Băsescu: A fost o întâlnire pozitivă

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Elena Udrea s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. 

„Am fost împreună cu13 colegi din conducerea partidului. Concluziile acestei întâlniri le va anunța președintele Traian Băsescu în această seară. A fost o întâlnire pozitivă. A fost o discuție extrem de consistentă. O descriu ca o întâlnire pozitivă pentru noi cei de la PMP și pentru mine în calitate de candidat”, a declarat Elena Udrea, la sfârșitul întrevederii, la Realitatea TV.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Întrebată daca a luat in calcul desemnarea lui Traian Băsescu ca premier, în eventualitatea în care ar câștiga alegerile prezidentiale, Elena Udrea a precizat: „Nu am luat in calcul aceasta variantă”. 

Întrebată pe cine pe cine ar vedea în acestă funcţie de premier, Udrea a precizat că vom vedea în funcţie de majoritatea parlamentară care ar fi persoana potrivită, încât să existe şi un sprijin parlamentar.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Un premier trebuie sustinut în Parlament, şi este nevoie de un premier puternic care să aibă susţinerea în randul parlamentarilor (..) Cred ca soluţiile trebuie să reiasă dupa discuţiile cu noua majoritate”, a precizat EUdrea. Ea a mai spus că „premierul trebuie sa fie un om care sa fi realizat ceva în viaţă şi nu cineva care sa îşi înceapă activitatea în funcţia de prim-ministru”.

Elena Udrea a fost aleasă, oficial, candidatul Partidului Mișcarea Populară la președinția României, la alegerile din noiembrie 2014.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button