Institutul Marius Nasta mai are un singur pat liber la ATI. Doctorul Beatrice Mahler spune că mulți pacienți sunt tineri care nu cred în coronavirus

23 aug. 2021
218 Afișari
Institutul Marius Nasta mai are un singur pat liber la ATI. Doctorul Beatrice Mahler spune că mulți pacienți sunt tineri care nu cred în coronavirus
Institutul Marius Nasta mai are un singur pat liber la ATI. Doctorul Beatrice Mahler spune că mulți pacienți sunt tineri care nu cred în coronavirus

Situația coronavirus se complică deja în București, iar managerul Institutului Marius Nasta spune că în secția COVID-19 mai există un singur pat liber la ATI. Beatrice Mahler a explicat că mulți pacienți sunt tineri care nu cred în existența coronavirus. Totuși, situația nu este una drastică, spitalul fiind ocupat în prezent în proporție de 30%, mai anunță managerul institutului.

Institutul Marius Nasta, unul dintre spitalele din București care au avut grija zi de zi de pacienții COVID-19 a anunțat recent, prin managerul său, că mai are disponibil doar un singur pat liber la Terapie Intensivă (ATI). Medicul Beatrice Mahler a mai transmis că mulți pacienți bolnavi grav de COVID-19 sunt persoane tinere, care de cele mai multe ori nu cred în existența coronavirusului. Numărul cazurilor de infectare a crescut în ultimele zile atât în Capitală cât și la nivel național, conform ultimelor bilanțuri oficiale.

Marius Nasta mai are un singur pat liber la ATI

Medicul Beatrice Mahler a anunțat zilele acestea că la secția ATI din Institutul Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta“ numărul persoanelor care ajung la spital cu forme grave de coronavirus a început să crească într-un mod accelerat, iar luni dimineață mai exista un singur pat liber la ATI. Totuși, pentru moment, în secția COVID-19 nu sunt încă mulți pacienți internați.

„La Marius Nasta, în secția COVID, lucrurile nu stau rău, nu sunt foarte mulți pacienți internați, suntem la o capacitate de aproximativ 30% din paturi ocupate în secție, însă în secția de Terapie Intensivă, unde, e adevărat, sunt mai puține locuri, mai avem un singur pat liber”, a explicat Beatrice Mahler la un post TV.

Mai mult, media de vârstă a celor internați este în jur de 60 de ani, „pacienții având între 52 și 76 de ani”, a mai spus managerul spitalului.

Pacienții tineri au ajuns să umple paturile spitalelor

Managerul Instititului Marius Nasta mai spune că pe paturile de spital au ajuns din ce în ce mai mulți pacienți tineri care nu cred în coronavirus, mulți dintre ei chiar în secția de ATI, cu toate că vaccinurile disponibile în prezent oferă o protecție de 95% împotriva formelor grave ale bolii.

„În România avem tot mai frecvent mesaje de la spitalele care tratează pacienții COVID-19 că sunt pacienți tineri în secțiile de Terapie Intensivă și în secțiile spitalului, pacienți care încă, din păcate, nu cred în existența acestui virus. (…) Ultimele date indică faptul că vaccinurile existente în acest moment și care sunt disponibile și în România, două dintre ele, oferă 95% protecție pentru formele severe de boală”, a mai explicat Beatrice Mahler.

Cookies