Inspirație pentru masa de Crăciun | Bunătățiuri dulci. P.S: avem și desert vegan la masă

24 dec. 2020
72 Afișari
Inspirație pentru masa de Crăciun | Bunătățiuri dulci. P.S: avem și desert vegan la masă

Ei, daaa! Să știți că pe lista de deserturi pentru Crăciun avem și cozonacul. În perioada sărbătorilor de iarnă putem să mâncăm cozonac la orice masă :) mic-dejun, prânz, cină și chiar gustările între mese. Ora cu Dora ne propune și alte rețete de desert și ne-a oferit, bonus, rețetă pentru desert vegan. Noi le-am listat aici și nu putem decât să vă urăm spor la bucătărit bunătățiuri dulci și un Ajun de Crăciun liniștit!

1. Biscuiți cu portocală:

Ingrediente:

  • 116 g unt (la temperatura camerei)
  • 1 ou
  • 256 g făină de migdale
  • 224 g făină
  • 130 g zahăr
  • zeama de la 1/2 portocală
  • coaja rasă de la o portocală (netratată)
  • 1 esență de portocală sau de vanilie

Extra:

  • 5 mandarine
  • 1 gălbenuș de ou
  • 2 linguri de zahăr
  • Opțional: ganaj de ciocolată
  1. Punem toate ingredientele în robotul de bucătărie și îl lăsăm să facă magie: începem cu untul, oul și zahărul. După ce acestea s-au omogenizat și compoziția devine cremoasă, adăugăm cele două tipuri de făină, zeama de portocală, coaja rasă și esența.
  2. Transferăm aluatul pe blatul de lucru și îl împărțim în două. Formăm din fiecare aluat un rulou (ar trebui să semene cu aceeași formă pe care o dăm unui salam de biscuiți).
  3. Transferăm cele două rulouri de aluat în folie alimentară și le băgăm la frigider pentru minim 3h sau peste noapte.
  4. Preîncălzim cuptorul la 180 de grade.
  5. Tăiem cele 5 mandarine, felii foarte subțiri și le punem pe un prosop de bucătărie ca să absoarbă zeama.
  6. Scoatem aluatul din frigider și tăiem felii mai groase (cam de un deget grosimie).
  7. Așezăm biscuiții în tavă. Cu ajutorul unui pahar mic (cum este cel de țuică)/ dop de bidon, facem o inserție în centrul fiecărui biscuite (de ce? o să vedeți imediat :D).
  8. Ungem marginea biscuiților cu gășbenuș de ou. Presărăm zahăr deasupra lor, după care punem câte o felie de mandarină în centrul ficărui biscuite. Sprinkle with more sugarrrrr!
  9. Coacem biscuiții timp de 14-15 minute
  10. La final, am pregătit un ganaj de ciocolată și i-am decorat.
    Ciocolată+portocală = LOVEEEE
Biscuiți cu portocală
Biscuiți cu portocală. Sursă foto: Ora cu Dora

2. Cinnamon rolls

Aluat:

  • 420 g făină
  • 50 g zahăr normal
  • 50 g zahăr brun
  • 1 linguriță scorțișoară
  • 1 plic drojdie
  • 120 ml lapte călduț
  • 120 g smântână (cu un procentaj cât mai mare de grăsime; eu am folosit cu 25%)
  • 85 g unt topit
  • 1 ou

Umplutură:

  • 70 g unt (la temperatura camerei)
  • 60 g zahăr brun
  • 1 lingură de scorțișoară

Crema de brânză:

  • 200 g brânză Philadephia
  • 28 g unt (la temperatura camerei)
  • 100 g zahăr pudră
  • 1 linguriță zeamă de lămâie
  • 1 lingură lapte
  • 1 extract natural de vanilie
  1. Activăm drojdia: dizolvăm plicul de drojdie în laptele călduț și așteptăm 10 minute.
  2. Între timp, cernem făina. Punem cele două tipuri de zahăr și scorțișoara.
  3. Adăugăm ingredientele umede: drojdia activată, untul topit, oul și smântâna.
  4. Frământăm aproximativ 10 minute (aluatul ar trebui să fie neted). Punem aluatul într-un bol uns cu ulei și îl lăsăm la dospit până își dublează volumul (la mine a durat aproximativ 2h jum).
  5. UMPLUTURA: amestecăm untul cu zahărul brun și cu scorțișoara. Textura trebuie să semene cu o pastă.
  6. După ce aluatul și-a dublat volumul, îl întindem cu un sucitor (încercăm să îi dăm o formă dreptunghiulară).
  7. Întindem desupra pasta de zahăr&scorțișoară. Rulăm cu grijă aluatul. Cu ajutorul unui cuțit sau a unei ațe dentare, tăiem rulouri de aprox. 3 cm. Le punem într-o tavă unsă cu unt și avem următoarele opțiuni:
    1. Le băgăm la rece până a doua zi de dimineață (dacă ne-am apucat prea târziu de rețetă).
      B) Le lăsăm din nou la dospit până își dublează volumul.
  8. Eu am ales prima variantă, pentru că mi-am dorit să le mănânc proaspete dis de dimineață.
  9. A doua zi de dimineață le-am scos din frigider și le-am lăsat la dospit la cald până și-au dublat volumul (dospirea la rece nu echivalează dospirea la cald).
    *Le-am mai lăsat aproximativ 2h.
  10. Le-am copt timp de 27 de minute în cuptorul preîncălzit la 170 de grade.
  11. Cât timp rulourile sunt în cuptor, putem să ne ocupăm de cremă. Batem untul cu crema de brânză până se omogenizează. Adăugăm treptat zahărul pudră, iar la final zeama de lămâie, laptele și vanilia.
  12. Când scoatem rulorile din cuptor, punem crema deasupra și savurăăăămmm.

P.S. Eu nu am așteptat să se răcească.

Cinnamon rolls
Cinnamon rolls. Sursă foto: Ora cu Dora

3. Cozonac

Ingrediente maia:

  • 20 g drojdie proaspătă
  • lingură zahăr
  • 100 ml lapte călduț

Ingrediente bază cozonac:

  • 1 kg făină
  • ouă (întregi)
  • gălbenușuri (albușurile care rămân le vom folosi la cremă)
  • 300 ml lapte
  • 300 g zahăr
  • 100 g unt topit
  • 10 linguri de ulei
  • esență de vanilie
  • Opțional: coaja rasă de la o lămâie și de la o portocală
Cremă:
  •  3 albușuri
  • linguri de zahăr
  • linguri cacao
  • 250 g ciocolată de menaj
  • 50 g unt
  • 200 ml smântână dulce de gătit
  • 250 g nucă (mărunțită)
  • Opțional: rahat, stafide
  1. Prima dată activăm drojdia: într-un bol punem drojdia, lingura de zahăr și 100 ml lapte călduț. Amestecăm cu o furculiță. Acoperim bolul și lăsăm drojdia să se activeze timp de 15 minute (după cele 15 minute ar trebui să aibă bule deasupra).
  2. Cât timp drojdia se activează, ne facem de lucru: punem laptele la încălzit cu zahărul, esența de vanilie și coaja rasă de lămâie & portocală. Lăsăm la foc mic până când se topește zahărul.
  3. Cernem făina într-un castron/recipient mare. Adăugăm drojdia activată și laptele călduț (care a fost pe foc cu zahărul). Amestecăm cu grijă și adăugăm ouăle (3 ouă întregi + 3 gălbenușuri – câte unul pe rând).
  4. În timp ce frământăm, adăugăm treptat uleiul & untul topit. Pregătiți-vă mânuțele pentru 50 de minute de frământat.
  5. După cele 50 de minute de frământat, acoperim bolul și lăsăm aluatul la dospit până își dublează volumul (aproximativ 2h)
  6. Cât timp aluatul dospește, ne ocupăm de cremă. Vă aduceți aminte de cele 3 albușuri care ne-au rămas? Eiii bine, le batem spumă cu un mixer. Adăugăm treptat zahărul până când albușurile devin lucioase. La final adăugăm cele 3 linguri de cacao. Amestecăm cu o spatulă, cu grija, de jos în sus.
  7. Facem ganajul de ciocolată: punem smântâna dulce pe foc și o lăsăm să dea în clocot. Într-un bol, rupem ciocolata în bucățele și adăugăm untul. Punem smântâna (după ce a dat în clocot) peste ciocolată&unt și lăsăm acest deliciu să se odihnească aproximativ 8 minute.
  8. După cele 8 minute, amestecăm și observăm cum ganajul devine din ce în ce mai lucios (consistența lui ar trebui să semene cu cea a unei creme). Cu ajutorul unei spatule, încorporăm în ganajul de ciocolată abușurile de mai sus. Nu uităm de nuca: o adăugăm și pe ea.
  9. După ce aluatul și-a dublat volumul, îl împărțim în două (vor ieși doi cozonaci). Fiecare bucată o împărțim iar în două (ca să îi împletim). În total avem 4 bucăți de aluat (două bucăți per cozonac).
  10. Întindem cu un sucitor două bucăți de aluat și le umplem cu cremă (opțional adăugăm rahat/stafide). Rulăm cu grijă ambele bucăți și le împletim. Punem cozonacul în tavă (care a fost unsă cu ulei). Repetăm aceleași acțiuni și cu celelalte două bucăți de aluat, ca să formăm cel de al doi-lea cozonac.
  11. Îi lăsăm la dospit în forme între 40-60 de minute.
  12. Preîncălzim cuptorul la 180 de grade.
  13. Bagăm în cuptor tăvile cu cozoac (la mine au avut loc ambii cozonaci în cuptor). După 20 de minute, reducem temperatura cuptorului la 150 de grade. Îi coacem pentru încă 30 de minute sau până când devin aurii și trec testul cu scobitoarea.
Cozonac
Cozonacul minunat. Sursă foto: Ora cu Dora
Cozonac magnific ornat
Cozonac magnific ornat. Sursă foto: Ora cu Dora

4. Rețetă bonus – desert Vegan:

Ingrediente blat:

  • 100 g nuci
  • 50 g migdale
  • 25 g fulgi de cocos
  • 6 curmale (fără sâmburi)
  • 1 lingură pudră de cacao
  • 2 linguri ulei de cocos
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 lingură sirop de arțar

Ingrediente cremă ciocolată:

  • 120 g ciocolată vegană (mare grijă la marca pe care o cumpărați, uitați-vă întodeauna la ingrediente) Eu am folosit de la Govinda
  • 100 ml lapte de cocos (am folosit la conservă de la Biona)
  • 2 linguri de ulei de cocos
  • 1 linguriță de extract natural de vanilie

Ingrediente cremă de caju:

  • 150 g caju hidrat (peste noapte)
  • 100 ml lapte de cocos (am folosit la conservă de la Biona)
  • 2 linguri de ulei de cocos
  • 5 linguri de sirop de arțar
  • 1 linguriță de extract natural de vanilie
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • câteva frunze de mentă proaspătă
  • 1 shot de spirulină vie – am folosit de la Space Food Romania

– BLATUL –

Punem toate ingredientele în robotul de bucătărie. Le mixăm până când se omogenizează.
Transferăm compoziția într-o tava (în care am pus hârtie de copt; eu am folosit o tăviță dreptunghiulară cu diamentru de 18cm lungime & 13cm lățime & 6cm înălțime). Presăm cu o lingură ca să nivelăm.

Băgăm tava în cogelator până pregătim prima cremă.

– CREMA DE CIOCOLATĂ VEGANĂ –

Topim la bain marie ciocolata împreună cu uleiul de cocos. Când ciocolata s-a topit, oprim ochiul și adăugăm laptele de cocos & esența de vanilie. Amestecăm continuu până se omogenizează.

O lăsăm câteva minute la răcit, după care o turnăm peste blat.
Băgăm din nou tava la congelator pentru aproximativ 30 de minute.

– CREMA DE CAJU –

Punem toate ingredientele în robotul de bucătărie, mai puțin spirulina vie (pentru o absorbție maximă a nutrienților este ideal să o adăugăm la final).

Mixăm până obținem o textură fină și adaugăm spirulina. Amestecăm cu o spatulă, până se omogenizează.

Băgăm din nou tava la congelator pentru minim 2h.

  • Înainte să serviți/tăiați, scoate-ți tava din congelator și lăsați-o aproximativ 10 minute la temperatura camerei.
  • Am pus deasupra pudră de cacao și am decorat-o cu polen și bujori de trandafir (am găsit o cutie de ceai de trandafir la Bebe Tei) .
  • Acest desert vegan poate sta la FRIGIDER până la 3-4 zile (dar eu personal nu cred că rezistă atât).
Desert vegan
Desert vegan. Sursă foto: Ora cu Dora

Vezi ce mai gătește Ora cu Dora pe blogul ei sau pe pagina de Instagram :).

Dacă ești curios ce o inspiră pe Ora cu Dora și care este părerea ei despre mâncarea sănătoasă care arată complet nesănătos, poți să citești AICI.

Cookies