Inspectorii sanitari au dat amenzi de 117.200 de lei pentru comercianții de pește din București. Au fost retrase 150 kg de pește de la comercializare

27 apr. 2021
69 afișări
Inspectorii sanitari au dat amenzi de 117.200 de lei pentru comercianții de pește din București. Au fost retrase 150 kg de pește de la comercializare

Pe fondul crescut al consumului de pește și produse din pescuit, urmare a sărbătoririi Floriilor și Sfintelor Paști, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au efectuat în zilele de sâmbătă și duminică (24-25.04.2021), controale tematice în unitățile care desfășoară activitatea de obținere, transport, depozitare și comercializare a peștelui și produselor din pescuit, în vederea punerii pe piață a produselor sigure.

Inspectorii sanitari au dat amenzi de 117.200 de lei pentru comercianții de pește din București

În cursul zilei de sâmbătă, 24.04.2021, echipe mixte formate din inspectori sanitari veterinari ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), au efectuat o amplă acțiune de control în Halele Obor din Bucureşti.

La nivelul municipiului București, au fost verificați 38 de operatorii economici care comercializează pește și produse din pescuit, iar pentru neconformițățile constate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 117.200 de lei.

Au fost retrase 150 kg de pește de la comercializare

În urma acestor verificări, inspectorii sanitari veterinari au retras de la comercializare peste 150 kg pește și produse din pește, acestea fiind dirijate către unităţi de neutralizare autorizate.

ANSVSA, prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional efectuează controale tematice specifice și în această săptămână, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure și a preveni apariția de toxiinfecții alimentare.

Potrivit informațiilor oficiale, în această perioadă nu au fost înregistrate sesizări si reclamații la Call Center -ul ANSVSA. Cetățenii sunt rugați să sesizeze orice nereguli constatate în domeniul siguranţei alimentelor, la următorul numărul de telefon 0800-826-787, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie.

Cookies