Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu după ce în presă au apărut articole care arătau că PTB nu ar avea competenţă să ancheteze cazul poliţistului Bogdan Gigină. Potrivit Realitatea TV, în presă s-a vehiculat faptul că ar exista un interes să rămână la PTB acest caz.
Urmează ca Inspecţia Judiciară să stabilească dacă acest caz va fi anchetat în continuare de PTB sau de un alt Parchet ori de DNA, în contextul în care Bogdan Gigină se afla în coloana oficială a unui demnitar când s-a produs accidentul.
Dosarul anchetat de PTB este axat pe moartea agentului şi se fac cercetări pentru acuzaţii de ucidere din culpă.
Iată comunicatul de presă remis joi de Inspecţia Judiciară:
Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 29 octombrie 2015, cu privire la posibile încălcări ale dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliţie GIGINĂ BOGDAN-COSMIN, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Lucrarea a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.
Verificările prealabile urmează să fie efectuate în conformitate cu dispoziţiile art.45 alin.2,3 şi 4 lit. b din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi ale art.12-19 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.
Etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”.