ARHIVA B365

Înşelăciunile prin telefon fac noi victime: Trei deţinuţi au primit peste 30.000 lei de la păgubiţi

Totodată, poliţiştii Capitalei au pus în executare mandate de aducere, emise de magistraţi pe numele a şase persoane, trei bărbaţi încarceraţi în penitenciar şi trei femei aflate în libertate.

În fapt, în perioada iunie – august a.c., judiciariştii Capitalei din cadrul Secţiei 5 Poliţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au documentat activitatea unui grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin telefon prin metoda accidentul, încărcare cartele dar şi câştigare premii.

Astfel, cele trei persoane încarcerate, în perioada mai – iulie a.c., prin apelarea telefonică şi prin inducerea în eroare a mai multor părţi vătămate, sub pretextul unui accident rutier în care ar fi fost implicate rude ale acestora sau a câştigării unui premiu din partea unei companii de telefonie, ar fi solicitat şi primit, prin intermediul persoanelor aflate în libertate, peste 30.000 de lei.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate şi a documentării activităţii infracţionale a grupului, judiciariştii Secţiei 5 Poliţie au reuşit identificarea unui alt bărbat aflat în libertate, care ar fi ridicat mai multe sume de bani depuse de părţile vătămate în conturile bancare comunicate de către cei în cauză.

Poliţia Capitalei continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu cei în cauză în stare de arest preventiv.

Pentru prevenirea unor astfel de infracţiuni de înşelăciune şi pentru creşterea gradului de siguranţă, Poliţia Capitalei recomandă adoptarea unei conduite preventive atunci când primiţi astfel de apeluri telefonice, prin care sunteţi înştiinţat de producerea unui accident rutier în care ar fi fost implicată o rudă.

În cazul în care sunteţi contactat de persoane ce se recomandă a fi cunoscuţi, însă nu vă apelează de pe un număr ştiut de dumneavoastră, verificaţi veridicitatea informaţiilor prezentate.

Poliţia Capitalei vă recomandă să nu comunicaţi telefonic informaţii personale sau confidenţiale, precum codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate, conturi bancare sau numere ale cardurilor deţinute şi nici nu daţi curs invitaţiei de a plăti diferite sume de bani prin transferuri bancare sau de a cumpăra cartele preplătite.

Dacă vă regăsiţi într-o astfel de situaţie, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau prezentaţi-vă la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru comunicarea datelor şi a numărului de telefon care v-a apelat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button