Înscrieri pentru tichetul anticriză de 1.000 lei, pe care Clotilde Armand vrea să îl ofere fiecărui locuitor din Sectorul 1

17 nov. 2022
462 afișări
Înscrieri pentru tichetul anticriză de 1.000 lei, pe care Clotilde Armand vrea să îl ofere fiecărui locuitor din Sectorul 1

Bucureștenii cu vârsta de peste 18 ani din Sectorul 1 se vor putea înscrie pe o platformă online, creată la inițiativa primarului Clotilde Armand, pentru a-și exprima opțiunea de a beneficia de tichetul anticriză în valoare de 1.000 de lei.

Chiar dacă a fost realizată platforma, locuitorii sectorului care doresc să beneficieze de tichete se vor putea înscrie doar după elaborarea Regulamentului de acordare a tichetelor din dezbatere publică și după aprobarea acestuia de către Consiliul Local Sector 1.

Platforma online unde se pot face înscrierile este disponibilă accesând următorul link: https://tichetanticriza.ro/.

Reamintim că în Consiliul Local al Sectorului 1 nu există o majoritate politică consacrată, respectiv, în sectorul 1 nu funcționează alianța USR – PNL, iar primarul Clotilde Armand este izolată politic, în urma conflictului întreținut cu liberalii și social-democrații.

Primarul Sectorului 1 este singurul reprezentant al unei administrații locale din București care vrea să le ofere locuitorilor un ajutor financiar în criza energetică, un voucher care poate fi utilizat în mai multe scopuri, fie de acoperire a chetuielilor, fie de investiție în sisteme de reducere a consumului la energie.

Clotilde Armand a fost însă și criticată pentru inițiativa sa, considerată populistă, și a fost asemănată cu Gabriela Firea, recunoscută pentru voucherele oferite în mandatul său de primar al Bucureștiului.

În apărarea sa, Clotilde Armand a explicat că bugetul local poate suporta peste 200.000 de tichete în valoare de 1.000 de lei, întrucât administrația condusă de ea a făcut economie din banii pe care nu i-a mai plătit la Romprest, compania de salubritate, unde au fost tăiate cheltuielile.

Amănuntele legate de acordarea tichetelor anti-criză. Postarea primarului Clotilde Armand:

”Am finalizat platforma informatică prin accesarea căreia cetățenii Sectorului 1 cu vârsta de peste 18 ani se vor putea înscrie pentru a beneficia de un tichet anticriză în valoare de 1000 de lei. Platforma este disponibilă accesând următorul link: https://tichetanticriza.ro/ iar locuitorii sectorului care doresc să beneficieze de aceste tichete se vor putea înscrie după ieșirea Regulamentului de acordare a tichetelor din dezbatere publică și după aprobarea acestuia de către Consiliul Local Sector 1.

La nivelul aparatului primăriei totul este pregătit pentru acordarea rapidă și transparentă a acestor tichete. Platforma informatică prin accesarea căreia cetățenii majori din Sectorul 1 se pot înscrie pentru obținerea tichetelor anticriză este gata, banii pentru acordarea tichetelor îi avem, pentru că i-am economisit după ce am stopat contractele supraevaluate date de fostele administrații locale către firmele de partid. De acum totul depinde de votul consilierilor locali dacă își doresc sau nu ca cetățenii din Sectorul 1 să beneficieze de facturi mai mici la energie.

Pentru evitarea oricărui dubiu, tichetul va putea fi folosit de către persoanele fizice, individual sau prin asociere, în familie sau la nivel de locuințe colective. Potrivit Regulamentului de acordare a tichetelor elaborat de către specialiștii administrației locale, prin locuință colectivă se înțelege “un grup de locuințe/apartamente având mai mulți proprietari diferiți, amplasate într-o singură construcție rezidențială (bloc, casă etc)”.

Înscrierea în acest program se va face prin accesarea aplicației. După completarea formularului online de către solicitant, formularul este procesat, iar participanții eligibili sunt notificați prin SMS. Tichetul propriu-zis ajunge prin poștă cu semnătură de primire pe scrisoarea de transport. Se pot înscrie în acest program persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– Au vârsta de minimum 18 ani împliniți la data înscrierii în Platformă;
– Sunt cetățeni români sau cetățeni membri ai unui stat membru al Uniunii Europene și au, după caz: (i) domiciliul în Sectorul 1 al Municipiul București la data înscrierii sau (ii) au reședința în Sectorul 1 al Municipiului București la data înscrierii, după cum rezultă din viza de flotant aplicată cel târziu la data de 01.11.2022;
– Au un buletin/carte de identitate valabil/ă în momentul înscrierii în Platformă;
– Nu au calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București, de Primar sau de Viceprimar al Sectorului 1 al Municipiului București sau de soţ/soţie, rude ori afini până la gradul I inclusiv, cu acesta/aceasta, în momentul transmiterii solicitării de înscriere în Platformă.

Iar pentru cei care susțin că trebuie ajutați cei vulnerabili am să le transmit că deja facem asta. Oferim ajutoarele pentru încălzirea locuinței. Reamintesc faptul că, în perioada sezonului rece, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Sector 1 acordă ajutor de încălzire și supliment pentru energie pentru persoanele cu venituri reduse. Ajutoarele pentru încălzirea locuinței pot fi solicitate pentru perioada noiembrie 2022- martie 2023, iar suplimentele pentru energie pentru perioada noiembrie 2022-octombrie 2023. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2053 lei, în cazul persoanei singure. Mai multe informații pot fi obținute accesând următorul link: http://www.dgaspc-sectorul1.ro/pagina.aspx?pid=131

În timp ce domnul Ciolacu și restul guvernanților spun că lasă bucureștenii în frig noi am pregătit soluții pentru criza energetică și dăm startul înscrierilor în platforma online pentru obținerea tichetelor anticriză. La fel ca alte capitale europene ale lumii. Suntem pregătiți.

Vă invit să vă înscireți și să ne susțineți în viitoarea ședință de Consiliu Local unde consilierii PSD și PNL trebuie să aprobe acest program. Succes!”

Îți recomandăm și:

Cookies