Înscrie-l la cursuri de engleză pentru copii și oferă-i șansa să fie smart! (P)

25 apr. 2023
18 Afișari
Înscrie-l la cursuri de engleză pentru copii și oferă-i șansa să fie smart! (P)
Sursă foto: freepik.com

S-a dovedit deja prin numeroase studii psihopedagogice că rezultatele obținute de copiii care învață o limbă străină de la vârste fragede sunt peste medie în toate planurile dezvoltării lor. Aceștia nu doar că dobândesc rapid un accent nativ în acea limbă, ci își și lărgesc orizontul cunoașterii, prin accesarea unei plaje mult mai bogate de informații.

În plus, noțiunile învățate în primii lor ani le rămân în memorie pe tot parcursul vieții, aproape intacte. Așadar, înscrierea la cursuri engleza copii Flying Colours este, cu siguranță, cel mai bun cadou pe care poți să îl faci copilului tău aflat la început de drum, punând bazele unui viitor solid pentru el!

Cunoașterea unei limbi atât de populare la nivel mondial aduce numeroase avantaje în rândul preșcolarilor și școlarilor. Astfel, aceștia se pot descurca independent atunci când sunt într-o țară străină sau atunci când sunt față în față cu un vorbitor nativ de limba engleză, au mai multe posibilități de afirmare prin utilizarea acestei limbi și obțin rezultate remarcabile în mediul școlar. Creativitatea, imaginația și gândirea analitică sunt mai intens dezvoltate în cazul lor, iar încrederea în forțele proprii atinge un nivel mult mai ridicat.

Participarea la cursuri de engleză pentru copii le oferă, de asemenea, șansa de a fi incluși în diverse programe internaționale de schimb cultural între școlile din România și cele din străinătate, luând contact cu elevi ce provin din alte țări și alte culturi. Accesul la astfel de programe le poate aduce beneficii spectaculoase, tocmai de aceea este important ca aceștia să se evidențieze prin cunoștințe lingvistice performante.

Cu ajutorul limbii engleze, copilul tău își va croi mai rapid drumul spre succes

Vrei să îi asiguri copilului tău o șansă în plus în evoluția sa? Învățarea limbii engleze îl va urca pe cele mai înalte trepte, demonstrând chiar că este smart! Noțiunile de gramatică, pronunție, scris sau citit îi vor furniza un bagaj extrem de prețios ce îl va „însoți” oriunde ar fi și în orice situație.

Accentul nativ, fluența în exprimare si expresiile utile asimilate îl vor ajuta să se integreze cu ușurință în colectivitățile multiculturale și în companiile multinaționale, să participe cu încredere la olimpiadele sau concursurile de limbi străine și să abordeze fără emoții examenele lingvistice școlare.

Ai un copil în clasele I-IV? Modulele de cursuri de engleză pentru copii rezervate acestei categorii de vârstă îl vor pregăti pentru promovarea cu brio a examenelor Cambridge YLE (Starters, Movers și Flyers). În cadrul acestora își va dezvolta atât cele 4 abilități esențiale în învățarea limbii engleze, respectiv: vorbire, ascultare, citire și scriere, cât și vocabularul și structurile gramaticale specifice.

Pentru clasele V-VIII, programele de cursuri de engleză pentru copii au rolul de a contribui la promovarea cu succes a examenelor Cambridge KET și PET, care echivalează și admiterea la clasa a 9-a bilingv. Așadar, dacă ai un copil cu vârsta între 10 și 14 ani, aceste module sunt o alegere excelentă!

Lecțiile din cadrul unor cursuri engleză copii sunt distractive și interactive. Dialogurile ghidate, filmulețele, jocurile, jetoanele tematice și poeziile sunt doar câteva dintre activitățile care consolidează fundația pregătirii în această limbă.

Odată cu vorbirea fluentă în engleză, copilul tău va avea o încredere mai mare în propriile forțe și mai mult curaj în exprimare. Dacă îți dorești să îi faci un cadou cu impact pe termen lung în viitorul său, înscrie-l la aceste cursuri din timp și vei observa chiar tu evoluția sa de la zi la zi!

Cookies