INEDIT I Cu ce sacrificii a fost ridicat Liceul “Gheorghe Lazăr”, școala elitelor Bucureștiului. La sfârșit de secol al XIX-lea, edificiul avea cea mai modernă “hallă” de gimnastică din Micul Paris
INEDIT I Cu ce sacrificii a fost ridicat Liceul “Gheorghe Lazăr”, școala elitelor Bucureștiului. La sfârșit de secol al XIX-lea, edificiul avea cea mai modernă “hallă” de gimnastică din Micul Paris | Foto: MNIR
Demult, demult, în toamna lui 1890, pe noul și parizianul bulevard Elisabeta era inaugurat Liceul “Gheorghe Lazăr”, al doilea cel mai vechi liceu din București, după “Sfântul Sava” (1694).
Se întâmpla pe vremea când Carol I era rege iar primarul Pache Protopopescu iniția ambițioase lucrări destinate modernizării Bucureștiului. Bulevardul Elisabeta, proaspăt trasat după model hausmannian, se îmbogățea și era înfrumusețat cu clădiri publice de mare valoare.
Sursa imaginii: Caleidoscop, pagina de facebook. 1937, început de an școlar.
“Gheorghe Lazăr”, liceul cu o istorie de peste 160 de ani. Ca să ducă la bun sfârșit construcția, arhitectul Filip Muntureanu a făcut numeroase plângeri; curtea principală a fost nivelată cu un cilindru tras de boi
Maiestuoasa clădire, de lângă Grădina Cișmigiu, a fost proiectată de arh. Filip/Philip George Muntureanu (1841 București-? Constantinopol/ Istanbul), arhitect cu studii cl.II la Ecole des Beaux-Arts Paris (promoția 1865 a prof. Arh. Charles Auguste Questel, arhitect de orientare eclectică și restaurator).
Informații cu totul inedite, inexistente pe internet, despre odiseea ridicării edificiului de învățământ de pe bd. Elisabeta ne oferă Cezara Mucenic, istoric, de artă, în volumul “Întâmplări neîntâmplătoare pe Bulevardul Elisabeta sec. XIX-XX”, editura Vremea, 2024.
Descoperim astfel etapele de construire ale edificiului, tehnicile și eforturile depuse de arhitectul Muntureanu, prins între cerințele beneficiarilor, neseriozitatea “conductorilor de lucrări” sau ale „petrarilor”, tinichigiilor și cerințele tehnice ale primăriei. Informațiile din arhive sunt publicate de Cezara Mucenic în capitolul “Liceul “Gheorghe Lazăr”, Motiv și cauză”, pg. 377-399.
Sursa imaginii: M.N.I.R.Sursa imaginii: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.
Imaginile publicate în acest articol aparțin M.N.I.R și au făcut parte din Expoziția “Colegiul Național Gheorghe Lazăr -160 de ani de învățământ românesc”, dat fiind că în 2020 s-au împlinit 160 de ani de la înființarea Liceului Lazăr.
Text pentru concurs la Științele Naturale, aparținând elevului Ionescu S. Nicolae, 1896. Sursa imaginii: M.N.I.R.
“Gheorghe Lazăr”, liceul unde au învățat carte mari arhitecți, ingineri constructori, muzicieni, istorici
Cursurile Liceului “Gheorghe Lazăr” au fost urmate de străluciți intelectuali consacrați în domenii variate, precum: literatură (George Călinescu, Tudor Vianu, Ion Barbu), arhitectură (Petre Antonescu, Ion Cerchez, Emil Prager), muzică (Dinu Lipatti), teatru (Constantin Tănase, Liviu Ciulei, Florian Pitiș), istorie (Mircea Djuvara, Constantin Giurescu, Scarlat Lambrino) etc. Grigore Băjenaru, elev al liceului își amintea:
De după o perdea de plopi uriași se ivește liceul, vechi de trei sferturi de veac, maiestuos și frumos pentru mine ca niciun alt liceu din țară. Oare nu el mi-a adăpostit opt ani de zile micile griji și necazuri, îndoielile de dragoste, intrigile copilărești, naivele aventuri, primele versuri furate orelor de curs și dăruite iubitei cu generozitatea unui prinț indian.
Zugrăvit alb, iar la ferestrele de sus cu un brâu de cărămidă aparentă, vopsită în albastru ca cerul-culoarea noastră, a lăzăriștilor, culoarea dragă a șepcilor noastre, culoare de care eram mândri, blazonul nostru de noblețe școlară, lăudat cu ifose de muschetari. (Grigore Băjenaru în “Memorii”).
Sursa imaginii: M.N.I.R. Fotografia unei clase, 1905.Șapcă de școlar cu inițialele Liceului, perioada interbelică. Sursa imaginii: M.N.I.R.
Arhitectul Filip/Philip George Muntureanu s-a războit îndelung cu meșteri care nu-i respectau proiectul
Piatra fundamentală a gimnaziului “Gheorghe Lazăr”a fost pusă la 20 mai 1890 în cadrul unei ceremonii fastuoase, cu slujbă religioasă și cor, iar costul lucrărilor clădirii s-a ridicat la suma totală 518.220, 40 lei.
Edificiul era gata în decembrie 1891 și a fost inaugurat solemn la 8 noiembrie 1891, de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gravil. Din 18 ianuarie 1892 și până azi, conform hotărârii Consiliului Profesoral, s-a sărbătorit ziua patronului liceului, Gheorghe Lazăr, în amintirea deschiderii gimnaziului din 1860.
Noi, Carol I,
Din grația lui Dumnezeu și voință națională Rege al României, în al 16-lea an al Domniei Noastre (1866-1881), în al 10-lea al Regalității, pus-am astăzi 20 mai 1890 împreună cu Augusta mea Soție Regina Elisabeta în orașul Bucuresci, capitala Regatului, piatra fundamentală a “Liceului Lazăr”, moștenitor presumtiv al Coroanei fiind A.S.R Principele Ferdinand al României.
Foto credit: cercetasia.ro.
Inaugurarea Liceului “Gheorghe Lazăr” s-a făcut cu cor, oficiali de rang înalt, 10 sticle de șampanie și 5 kg. de pișcoturi iar lucrătorilor li s-au oferit daruri
Cezara Mucenic în volum: Detaliile despre cum s-a petrecut momentul inaugurat le știm din contul de cheltuieli înaintat ministrului Culturii și Instrucțiunilor Publice. Aflăm totodată și despre respectarea obiceiurilor și tradițiilor epocii în cazul unor evenimente similare.
Lista costurilor conține: Piatra fundamentală împreună cu banii depuși sub ea (reprezentând norocul casei, conform tradiției); Facerea pavilionului împreună cu decorarea (pregătirea locului unde vor sta regele, regina, prințul moștenitor împreună cu celelalte autorități), Corul împreună cu preoții care au oficiat inaugurarea. La aceasta s-a adăugat “tratația”: 10 sticle de șampanie și 5kg. pișcoturi pentru elevii liceului și Serviciul 2 Sofragii. Nu au fost uitați nici cei care deja munceau pe șantierul liceului, cărora li s-au oferit daruri: “Dar pentru lucrători dinpreună cu conductor lucrări”. Totul a însumat suma de 947, 67 lei.
Gheorghe Lazăr “a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a reîntemeiat școalele naționale”. După 1900, liceul a fost unul din avanposturile reformei învățământului, inițiate de Spiru Haret.
Statuia lui Gheorghe Lazăr, începutul secolului XX. Sursa imaginii: M.N.I.R.
Orchestra “lăzăriștilor”, condusă de prof. Al. Nicolescu, concerta la Ateneul Român
Sub autoritatea unor directori și profesori de elită, liceul devine un centru de inițiative didactice extraordinare: înființarea unui muzeu (1920), și a unei biblioteci (1910), cea mai modernă sala de sport din București (1905-1909), societatea sportivă “Viitorul” a elevilor lăzăriști (1901), organizația de cercetași (1913), corul și orchestra liceului (1860, 1876), echipele de teatru, dansuri, serbările școlare fastuoase (Sursa, Istoric, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, cnlazar.ro).
Sala de gimnastică, perioada interbelică. Sursa imaginii: M.N.I.R.
Liceul a avut de suferit în epoca stalinistă. Mecanicul școlii, Gheorghe Dinu, a salvat de la distrugere Cartea de Onoare a liceului, ascunzând-o în pod
După instaurarea comunismului, liceului i s-a dat o cifră în loc de numele său de veche tradiție: a devenit Școala medie Nr. 22 și a împărțit localul cu o nouă școală medie de fete, iar în anul 1949 liceul a fost transferat, cu arhivă cu tot (tablouri ale foștilor directori, cărți, documente etc.), la fostul liceu “Spiru Haret”, pentru a face loc unui centru școlar de fete. Abia în 1955, ministerul decide revenirea la vechea denumire.
Elevi în perioada comunistă. Sursa imaginii: M.N.I.R.
Cu o experiență îndelungată în mass media, producătorul de televiziune Mihai Predescu a urmat cursurile Liceului Lazăr în anii ’80 și își amintește despre starea de libertate pe care o aveau “lăzăriștii” în comunism.
1981. Activiștii PCR, care-și țineau ședințele în aula Liceului Lazăr, l-au aplaudat atât de tare pe “tovarășul”, încât le-a căzut tavanul în cap
Mihai Predescu, lăzărist: Eram în clasa a 11-a când organizația Municipală PCR a sectorului 5 își ținea ședințele în aula liceului, sediul Primăriei sector 5 a fost ani de zile în renovare. S-au adunat vreo 200 de tovarăși să propună de-ale lor pentru tov. Ceaușescu și după ce au votat propunerea, s-au ridicat în picioare și au început să aplaude ritmat “Ceaușescu- PCR”. Din cauza vibrațiilor, o mare parte din tencuiala boltei aulei le-a văzut în cap. Parcă văd și acum curtea dinspre “Lămâița” plină de salvări, brancardierii coborau răniții pe targă pe scara melc, care ducea la etajul 2.
Producatorul de televiziune Mihai Predescu în timpul liceului. Foto: Arhiva Mihai Predescu.
“Nu sunt un nostalgic, dar atmosfera la Lazăr a fost mereu liberă, chiar și în comunism”
Mihai Predescu: Noi eram rivali declarați cu cei de la Liceul Sava ( “Nicolae Bălcescu” se numea pe vremea aceea). Noi le ziceam că sunt de la “Bălăcescu”, iar ei ne spuneam că suntem de la “Gheorghe Lagăr”.
Ideea era să faci carte. De exemplu, în clasa mea eram 36 de elevi din care vreo 20-22 au intrat la Medicină, când erau și 24 de concurenți pe loc. Capii de listă la admiterea la Facultatea de Medicină au fost cu mine în clasă, restul au intrat la ASE (avem un viceguvernator BNR, absolvent de Lazăr), Arhitectură, Politehnică etc.
Dacă îți vedeai de școală, exista o toleranță pentru anumite lucruri. De exemplu, cam toți fumam încă de la 14-15 ani în WC-ul imens de la parter. „La chiuvete” eram poate și 50-60 de elevi la fumat, administrația ne pusese bănci din acelea joase, de sport, ca să putem sta jos în pauză, la țigară. Nu venea nimeni din conducere acolo, deși vedeai fumul din capul holului, era să-l tai cu cuțitul.
În 1979 sau 1980 s-a deschis prima pizzerie din București, lângă liceul Lazăr, la “Trifoiaș”, și tot liceul era laie-gaie la pizza. Până atunci, când mai chiuleam, mergeam la intrarea de pe Berzei, “La Tismana” (acum nu mai există), unde aveau bere la sticlă și nu făceau figuri că aveam uniforme de elevi. “La Trifoiaș” însă aveau altă clasă, luai o pizza cu 15 lei și un pahar de vin roșu cu 10 lei, era alt nivel.
Paratrăznetul de la Liceul Lazăr, evadări periculoase
Mihai Predescu: În unele perioade, poarta liceului se închidea, exista portar, și singura cale de ieșire era pe la paratrăznetul de la etajul 3, de lângă laboratorul de fizică. Exista un holișor care dădea spre Cișmigiu, încălecai pervazul și mergeai lipit de perete pe cornișa decorativă a clădirii.
După primul colț era paratrăznetul, care cobora de pe acoperiș la sol, te țineai cu mâinile de paratrăznet și cu picioarele “coborai” pe casetoanele decorative albastre, ca pe un fel de scară. Trebuia însă să ai mare grijă la etajul 1, pentru că treceai pe lângă fereastra laboratorului de cimie, fix prin dreptul podiumului profesorului.
Îmi amintesc că ne-am aventurat așa, mai mulți băieți și fete, spre stupoarea profesoarei de chimie care ne știa bine. Am coborât unul câte unul pe exteriorul clădirii și am dispărut în tufișurile din Cișmigiu.
Terenul pe care a fost construit liceul se învecina cu parcul Cișmigiu și aparținea arhitectului Carol Benesch, care-l avea de la socrul său
Cezara Mucenic: Arhitectul Filip/Philip George Muntureanu a fost activ în București între anii 1871-1891, semnând proiecte de construire ale caselor: G.D. Economu, str. Batiștei no 8 (1871), Wisner, str. Negustorilor no 5 (1882), Maria Niculescu, Calea Victoriei (1882), C. Boierescu din str. Clemenței (1889).
F. G. Muntureanu s-a exprimat într-un limbaj arhitectural eclectic, acordând un interes deosebit decorației interioarelor și devine în 1892 membru fondator al Societății Arhitecților Români, (S.A.R).
După construirea Liceului Lazăr, arh. Muntureanu demisionează din S.A.R și pleacă din țară la Constantinopol (ne spune arh. Tom. T. Socolescu în “Fresca arhitecților”), unde a rămas până la moartea sa, la o dată necunoscută
Cezara Mucenic în volum: În iulie 1889, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice era condus de Constantin Boerescu, el fiind urmat de Titu Maiorescu (1889-1891), iar serviciul tehnic al ministerului era asigurat de arh. Alexandru Săvulescu încă din anul 1886 și până în 1890, ulterior, din 1891, fiind angajat arh. Leonida Negrescu.
Arh. Filip G. Muntureanu semnează, la 1 iulie 1889, contractul de construire al edificiului cu ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, C. Boerescu.
Dl. architect Muntureanu se obligă a elabora un proiect de planuri pentru un local de Gimnaziu externat în București.
1929, Certificat de studii liceale. Sursa imaginii: M.N.I.R.
„Conductorul de lucrări”, adus cu mari eforturi de la Viena, a fost înlocuit deoarece “dl. Arleth lipsește de la lucru sau întârzie”
Cezara Mucenic în volum: Trebuie remarcate câteva detalii importante din contract. În primul rând, programul de arhitectură a fost discutat și agreat de ambele părți, beneficiarul și proiectantul, apoi arhitectul trebuie să conceapă proiectul gimnaziului ca un proiect-tip care se poate construi și în alte localități ce au nevoie de clădiri cu același tip de arhitectură, dar i se cerea să conceapă patru fațade diferite posibil de aplicat pe planuri, ceea ce permitea individualizarea clădirilor. Nu știm dacă soluția a fost aplicată cu adevărat.
Arhitectul a cerut un “conductor de lucrări”, adică un diriginte care să urmărească cu strictețe realizarea proiectului, a planurilor de detaliu.
De aceea, arh. Muntureanu, adresându-se ministrului la 4 august 1889, “sunt decis a merge pe cheltuiala mea la Pesta sau la Viena unde voi căuta să angajez o persoană specială și capabilă care să stea la biroul meu și în timpul iernii, ca desenator, fiindcă termenul în care îmi cereți completarea planurilor este prea scurt”.
După o intensă corespondență și o nouă cerere de angajare a unui diriginte capabil este angajat dl. Edmond Arleth, absolvent al Academiei de Belle Arte (Bildente Kunst) din Viena, cu leafa de 300 de lei pe luna în moneda țării.
Dar, dezamăgire totală. După efortul depus, căutările făcute și convingerea că dl. Arleth va fi util și prețios membru al echipei s-a dovedit eronată. Curând, la 13 noiembrie 1890, arh. Muntureanu cere aprobarea să-l înlocuiască, deoarece dl. Arleth lipsește de la lucru sau întârzie. Rezolvarea a fost imediată – s-a comunicat încetarea contractului cu Edmond Arlecht.
Sunt angajați doi desenatori-calculatori, Paul M. Michail conductor și desenator și Aloisin Goszwein, conductor și desenator.
Sursa imaginii: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.
Arhitectul Filip Muntureanu a cerut să-și înscrie numele și funcția avută pe clădire, spre neuitare
Cezara Mucenic în volum: Mai târziu, când clădirea era în mare parte construită, arhitectul trimite o altă cerere specială ce-l privea în mod direct. Dorea să-și înscrie numele și funcția avută pe clădire, așa cum apăruse obiceiul în alte țări, spre a nu se uita cine a conceput-o.
Domnule Ministru, Titu Maiorescu,
Vă rog a-mi acorda dreptul de a pune numele meu pe un colț al faciadei Liceului Lazăr din București. De asemenea drepturi se bucură arhitectul atât la noi cât și în străinătate. (F. G. Montureanu, 19 nov, 1890).
Acceptarea va fi imediată.
1935. Sursa imaginii: M.N.I.R.
Recepțiile succesive ale clădirii au fost făcute de Comisia I și Comisia II, PMB, aceasta din urmă fiind, formată din inspectorul general ing. Petre Ene și de ing. arh. Grigore Cerchez
Lucrările au fost executate de unul din cei mai cunoscuți și mai ales apreciați antreprenori pentru construcții, menționat în toate anuarele Bucureștilor: dl. Dobre Nicolau.
Din toată aceste corespondențe, Cezara Mucenic subliniază claritatea și responsabilitatea părților conform contractelor încheiate, fiecare, executant sau beneficiar, știindu-și rolul, îndatoririle, răspunderile și consecințele ce decurg din respectarea sau nerespectarea lor
Autorizațiunea nr. 556 din 1889 dă voie Ministerului Instrucțiunii Publice:
a construi la proprietatea dupe Bulevardul Elisabeta secțiunea VI, ocolul I, a unui liceu central, construcție cu două caturi, iar dinspre Grădina Cișmigiu se va lasă liber ca faciadă 12 m și dinspre strada Silfidelor cu 6,00 m din stâlpul proprietății d-lui Penescu.
Clădirea se va executa cu fațada la stradă, paralel cu alinierea conform planului de situație. Alinierea s-a fixat pe axa Bulevardului și după picheții de fontă la 12.00 m.
Foto: MNIR.
Cezara Mucenic: Arhitectul a prezentat planurile în fața regelui, în nov 1889, acesta fiind interesat de realizarea noii clădiri cu un program atât de important. Îi prezintă șase piese:
O faciadă spre Bulevard, o faciadă spre Grădina Cișmigiu, o faciadă a amphiteatrului, o faciadă la curte, un plan al parterului, un plan al etajului întâiu.
Latura de nord, având numai un nivel, parter înalt, cuprindea un amfiteatru pentru experiențe la materiile fizică și chimie și era plasată separat de casa servitorilor. În celelalte trei corpuri, cu subsol, parter și etaj, se aflau sălile de clasă, spațiile speciale pentru muzeul de științe naturale, biblioteca, sala de muzică, sala de gimnastică, cea mai modernă din oraș ca spațiu și aparatură, sala de festivități, bufet pentru elevi și terasă de recreație către parc.
Patrulaterul clădirilor închidea curtea interioară, spațiul de recreere fiind astfel ferit de zgomotul orașului. În corpul clădirii, pe latura de sud-est a fațadei principale, se afla, cum era regulă epocii, locuința directorului, cu intrare separată.
Edificiul a fost conceput într-un stil eclectic sobru, cu unele elemente preluate din curentul neoromânesc, abia afirmat – decorația cu plăci de ceramică, șirul de arcade adosate susținute de pilaștri dispuși pe două nivele și terminații cu capitele cu motive vegetale-, aceasta continua pe latura de est și vest, deosebirea fiind absența intrărilor, marcate numai în fațada principală.
Sursa imaginii: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.
Arhitectul face noi plângeri când evoluția lucrărilor ajunge la un moment esențial: acoperișul clădirii. “Tinichigiul, dl. Chon, nu-și respectă obligațiile, astfel că lucrarea stagnează și nu se pot îndepărta schelele de pe fațade”
10 sept. 1890.
Domnule Ministru, am mai arătat într-un raport că d-nu Chon tinichigiu neglijează cu desăvârșire lucrările sale. La Turnul orologiului lucrează un singur lucrător care nu-și cunoaște meseria.. face și reface și nu potrivește lucrarea după detaliile date, parapetul sghiaburilor din fațade nu sunt gata.. De vreo două luni i-am cerut să înfunde cu tinichea părți în contra zăpezii, până azi nu s-au făcut.. nu se vopsesc învelitoarele. Vă rog a dispune să se execute aceste lucrări importante.
Cezara Mucenic în volum: În iunie 1890, există o cerință specială, zidăria fiind aproape terminată. Conform tradiției, se oferea un dar lucrătorilor ca recompensă pentru efort, iar ce anume se dăruia pentru fiecare meserie devenise standard, astfel fiind știut și așteptat fără supărare între bresle.
După obiceiul țării se dau ca dar lucrătorilor un fel de straie, adică la dulgheri și zidari.. un pantalon, la salahori câte o basma și la femei câte un testemel și stambă de fustă. Dl. Ministru, dacă binevoiți a aproba acest dar, ar costa 925.99 lei. Conductor antreprenor H. Grigorescu. Se aprobă.
Canalizarea este realizată de Întreprinderea Lucrărilor de Canalizare a Capitalei a întreprinzătorilor Grattini și Marțian. Instalația de apă este făcută de firma Harmand Marcus-Magazin și atelier special pentru instalații de gaz, apă, str. Academiei, 18. Aceeași firmă instalează lămpile pentru iluminarea cu gaz aeroform:
30 lampe cu forme de lire, vopsite negru, și cu garniture aramite conform modelului, 22 lampe cu 2 becuri cu abajure și parte vopsite verde cu bronz și 55 rozete de plafon care completau decorul.
Sursa imaginii: Lovin’Romania.
Nemulțumirile arhitectului continuă. La 10 sept. 1890 îi scrie din nou Ministrului și se plânge că “petrarul” nu respectă planurile sale
Domnule Ministru,
Petrarul ușii de piatră de la intrarea principala a executat lucrarea fără să ție cont de detailurile ce i-am dat în mărime naturală, astfel a suprimat niște motive.. În vederea urgenței pentru a termina construcția am permis petrarului să așeze altfel, nu a urmat cu rosturile indicate .. le-a făcut în contra regulilor de construcție.. ușa nu se termină de două zile, este abandonată. Dl. Dolicek este împiedicat de a face inscripțiunea în architrava ușei și schelele nu se pot da jos.
Cezara Mucenic în volum: Curtea interioară a fost nivelată folosind “tehnica” epocii:
“8 oct. 1890. Am angajat un țăran cu o pereche de boi care a nivelat cu un cilindru cu tuci curtea principală a liceului, cu prețul de 24 lei”.
O atenție specială a fost acordată, încă din proiect, traveei de colț de pe latura sud-est ce aparținea fațadelor spre bulevard și spre Grădina Cișmigiu. Acolo era prevăzut turnulețul ce urma să adăpostească un orologiu sub care se inscripționa data începerii proiectului: 1889.
Orologiul Liceului Lazăr a fost instalat de ceasornicarul Rudolf Biskaborn din str. Smârdan no.25, una din străzile preferate de ceasornicari (în 1890 erau nominalizați acolo 7).
Localul de învățământ avea inițial 15 catedre cu podolii (podium, n.n) și fotolii de stejar
Cezara Mucenic în volum: Meseriașul Ernestob Franzoni, sculptor în marmoră, din str. Clemenței (azi, C.A Rosetti) furnizează plăci pe care le va monta pe pereți “două plăci de marmoră de Carrara care vor fi cât se poate de albe. Vor fi bine lustruite, ele vor avea teșitura pe margine. Pe plăci se vor săpa 4 linii cu rozete și cu câte o foae la partea superioară precum le va cere dl. Arhitect Muntureanu”.
Arhitectul desenează și un model de felinar de fontă, ce urma să lumineze intrarea principala și să o înfrumusețeze. A fost comandat la Turnătoria de fier și atelier mecanic P. Keihauler din str. Izvor 59.
Alte elemente ale mobilării interioare menționate în documente și realizate au fost: obloane la ferestrele laboratoarelor, în loc de grilaje, și pavimente tip mosaic în vestiare și coridoare sau ferestrele de fier de la turnul cu ceas.
1971, Sursa imaginii: Bucureștiul Secret, pagina de facebook.
“Dotările au avut în vedere și clasele speciale unde s-au adus cele mai noi aparaturi pentru susținerea unei pregătiri școlare la nivelul european”
Cezara Mucenic în volum: Desigur, împlinirile și prestigiul liceului s-a datorat în primul rând profesorilor ce s-au perindat, mulți din ei intelectuali și pedagogi remarcabili, și care au știut să mențină un nivel deosebit al modului de predare și comunicare cu elevii.
Reforma învățământului din 1948 va duce la scăderea nivelului școlilor din țară inclusiv a Liceului Gh. Lazăr, în urma introducerii unui model străin, de școlarizare și educație. Liceul numit din 1949 “Școală medie nr. 22” a devenit școală pentru eleve, iar din 1956 s-a trecut la învățămțântul mixt.
Prestigiul a fost menținut totuși datorită unora dintre profesorii cu bună pregătire și talent pedagogic, ce și-au continuat munca asemeni înaintașilor. Din 1956 se revine la vechiul nume, Liceul Gheorghe Lazăr, iar elevii au rămas mândri mereu că aparțin uneia din multele generații de “lăzăriști” din care fac parte personalități de neuitat, respectate și îndrăgite.
Sursa imaginii: MNIR.
În 1989, “lăzăriștii” au fost în fruntea elevilor bucureșteni, au constituit prima Asociație a Elevilor Liberi și au editat ziarul “Piața Universității”
În 1990, propunerile Asociației Elevilor Liberi de la Liceul “Gheorghe Lazăr” au fost adresate Ministerului Învățământului și au fost luate în considerație în realizarea reformei democratice a educației: depolitizarea, reducerea numărului de ore, introducerea informaticii, a literaturii universale, a limbii latine, a logicii și psihologiei ca obiecte de studiu, cursuri opționale de istoria artei, culturii și religiilor.
Unii din lăzăriști au fost prezenți la kilometrul 0 al democrației în 1990, editând chiar și un mic ziar de succes, “Piața Universității” (6 numere coordonate de elevul Alexandru Baumgarten).
Sursa imaginii: M.N.I.R.
Istoria Liceului „Gheorghe Lazăr” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.
Fațadele clădirii Colegiului Național Gheorghe Lazăr au început să pice de ceva vreme, iar acum, într-un final, se iau măsuri: primarul Sectorului 5 anunță că a depus cererea pentru