INDEMNIZAŢIA PENTRU CREŞTEREA COPILULUI, modificată. Câţi bani se dau pentru al doilea copil

de:
12 mart. 2019
0 Afișari
INDEMNIZAŢIA PENTRU CREŞTEREA COPILULUI, modificată. Câţi bani se dau pentru al doilea copil

INDEMNIZAŢIE CREŞTERE COPIL. Părintele care a revenit la muncă după încetarea concediului de creștere a copilului și intră într-un nou concediu de acest fel, în mai puțin de 12 luni de la finalizarea concediului anterior, va beneficia de o indemnizație de creștere a copilului ce nu va putea fi mai mică decât cea primită în cazul primului copil.

Potrivit autorilor proiectului, practica arată că dacă o persoană care, după încetarea concediului de creștere a copilului, se reîntoarce la muncă și realizează venituri supuse impozitului, iar în 12 luni intră din nou în concediu pentru creșterea copilului, va primi o indemnizație de creștere a copilului mai mică decât în cazul copilului anterior.

INDEMNIZAŢIE CREŞTERE COPIL. Astfel, părintele este descurajat în a se angaja într-o nouă sarcină în perioada imediat următoare după concediul de creștere a copilului anterior, din motive economice bine întemeiate. Prin urmare, proiectul votat de senatori stabilește că dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizației lunare pentru creșterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizației primit în cazul copilului anterior, va fi acordat cuantumul indemnizației lunare pentru creșterea copilului primită pentru copilul anterior.

INDEMNIZAŢIE CREŞTERE COPIL. Autorii proiectului au mai constatat că dacă unul idn părinți nu solicită concediul de 1 lună pentru creșerea copilului, concediul și indemnizația pentru creșterea copilului în cazul celuilalt părinte se reduc cu o lună. „În practică, ne lovim deseori de situația în care angajatorul, ori nu aprobă acest concediu de o lună pentru creșterea copilului, ori dispune încetarea raportului de muncă sau de serviciu după revenirea definitivă a salariatei/salariatului”, susțin autorii proiectului. Prin urmare, proiectul reglementează în mod explicit obligativitatea angajatorului de a aproba concediul de 1 lună pentru creșterea copilului, precum și interdicția angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în această perioadă și implicit pe o perioadă de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului.

Sursa: profit.ro

Cookies