Un incident foarte neplăcut s-a petrecut lângă Capitală, la Spitalul de Psihiatrie din Bălăceanca. Un fost pacient a sărit gardul și a atacat un paznic cu un cuțit.
Angajații Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” de la Bălăceanca au trecut, recent, prin niște clipe de coșmar. Un fost pacient a revenit la spital ca să se răzbune pe cei care l-au îngrijit.
Potrivit unor surse Gândul.ro, individul în cauză a fost internat după ce și-a mutilat un vecin pe care l-ar fi bătut cu bestialitate, dar ar fi profanat și mormântul unui om din sat. El observase că rudele defunctului aruncă bani în sicriu și când a venit noaptea a săpat și a luat banii de pe pieptul celui decedat.
Din cauza problemelor grave de sănătate mintală, bărbatul a fost internat involuntar la Bălăceanca. După o perioadă în care a fost ținut sub tratament, comisia a decis că acesta poate fi externat.
Sursa citată precizează că, săptămâna trecută, individul a consumat alcool, apoi s-a decis să se răzbune pe medicii care l-au ținut închis. Astfel, a ajuns la poarta spitalului cu un cuțit.
Acolo, bărbatul a tăiat un paznic pe față, după care a spart geamurile gheretei în care stătea acesta. Apoi, agresorul s-a tăiat pe brațe și a căzut lângă poartă.
La fața locului ar fi venit mai multe echipaje ale Poliției, care ar fi cerut personalului medical să-l sedeze.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii publice. De asemenea, el ar fi fost din nou internat pentru a primi tratament de specialitate.
Te-ar putea interesa și: