ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Începe sau nu școala în București? Astăzi – ședință la CMBSU

O întrebare pe care și-o pun de ceva vreme părinții elevilor din București. Începe sau nu școala? Care sunt regulile pe care trebuie să le respecte copiii, profesorii și părinții? Ministrul Educației și cel al Sănătății urmează să emită un ordin comun pentru redeschiderea școlilor. Astăzi, la ora 10:00, are loc ședință la CMBSU.

Conform legislației actuale, școala ar trebui să înceapă în București, unde gradul de infectare este ușor sub 2 la mie în scenariul galben – adică numai ciclurile primare și clasele terminale din ciclurile gimnaziale și liceale.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti se reuneşte vineri pentru a discuta despre reluarea cursurilor în şcoli.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, a declarat că CMBSU a fost convocat în şedinţă începând cu ora 10:00, pe tema reluării activităţilor didactice în Bucureşti.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că şcolile se vor redeschide în format fizic pe 8 februarie pentru majoritatea copiilor, odată cu debutul semestrului al doilea.

Miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii urmează să emită un ordin comun pentru redeschiderea şcolilor începând cu data de 8 februarie.

Citește și:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button