ARHIVA B365

Începe ridicarea maşinilor abandonate pe străzile din Bucureşti. TAXĂ URIAŞĂ de recuperare

Primăria Sectorului 1 a demarat eliberarea străzilor de maşinile abandonate şi de cele cu proprietar neidentificat.

Autoturismele ridicate vor fi depozitate într-un spaţiu situat pe Şoseaua Odăi nr. 3-5, special amenajat în acest scop de administraţia locală.

Doar maşinile abandonate şi cele declarate fără stăpân vor fi ridicate, nu şi cele parcate neregulamentar.

Având în vedere că spaţiul de depozitare a autoturismelor abandonate aparţine Primăriei Sectorului 1, administraţia locală nu percepe nicio taxă pentru depozitarea acestora. În schimb, vehiculul abandonat va fi restituit proprietarului sau deţinătorului legal numai după ce acesta achită suma de 2000 de lei cu titlu de amendă, potrivit procedurilor instituite de Legea nr.421/2002, la care se adaugă taxa de ridicare şi transport în cuantum de 500 de lei„, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 1.

Depistarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe teritoriul Sectorului 1 intră în atribuţiile Poliţiei Locale, precizează Primăria.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button