Începe programul „Litoralul pentru toți”

de:
26 aug. 2014
1 Afișari
Începe programul

„Litoralul pentru Toți” Programul a fost lansat de ANAT, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD).

Programul se adresează tuturor românilor care vor o vacanță pe litoral, între 1 și 28 septembrie, la tarife scăzute față de sezonul estival.

„Litoralul pentru Toți” Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de șase nopți de cazare (TVA inclus 9%)/persoană, pentru zona Mamaia — Constanța — Eforie sunt cuprinse 205 lei de persoană pentru un sejur la un hotel de o stea, fără mic dejun, și ajung la 605 lei/persoană pentru un sejur la un hotel de 5 stele, cu mic dejun.

Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de cinci nopți/persoană, care asigură toate cele trei mese — servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, șezlonguri și umbrele pe plajă, ajung până la 765 lei/persoană pentru un hotel de 3 stele, în timp ce pentru un hotel de 5 stele, prețul unui astfel de sejur ajunge la 985 lei/persoană.

„Litoralul pentru Toți” Pentru sudul litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru aceasta ediție (sejur șase nopți/persoană) ajung până la 159 lei/ persoană la un hotel de o stea, fără mic dejun. La un hotel de 5 stele, prețul unui sejur este de 469 lei/persoană, cu mic dejun.

„Litoralul pentru Toți” ‘Venim în întâmpinarea turiștilor care nu au ajuns încă pe litoralul românesc cu pachete de vacanță la prețuri excepționale oferite prin programul Litoralul pentru Toți, mai ales că se anunță vreme frumoasă pentru luna septembrie. Programul oferit de agențiile de turism și hotelieri este o soluție de vacanță ieftină și bună pentru toate categoriile de turiști’, a declarat Lucia Nora Morariu, președintele ANAT.

Până acum s-au înscris în program 26 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral (opt hoteluri de două stele, 12 hoteluri de trei stele, șase hoteluri de patru stele) care pun la dispoziție un număr de 1.986 de locuri pe serie. Pachetele vor fi vândute de peste 30 de agenții de turism din toată țara.

„Litoralul pentru Toți” ‘La finalul unui veri în care vremea nu a ținut cu noi, încercăm prelungirea sezonului estival, oferind tuturor românilor posibilitatea de a petrece o săptămână pe litoralul românesc. În derularea programului se implică, din păcate, doar patronatele din turism, tarifele de vânzare fiind de multe ori sub costurile de exploatare. Deși nu există niciun suport din partea autorităților cu privire la reducerea taxelor aferente programului, acesta continuă, fiind văzut de noi ca o obligație morală față de românii care așteaptă să se înscrie în fiecare ediție, pentru a profita de un sejur pe litoral la tarife scăzute’, a spus Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

„Litoralul pentru Toți” Turiștii care cumpără acest pachet beneficiază de un voucher de atracții. Cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și în septembrie turiștii pot vizita gratuit mai multe obiective turistice din județ — Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Muzeul de Artă Topalu, Cetatea Adamclisi, Cetatea Histria.

Cookies