Începe lupta cu ambrozia în București și restul țării. Ce amenzi primesc proprietarii terenurilor care nu distrug planta

07 apr. 2022
198 Afișari
Începe lupta cu ambrozia în București și restul țării. Ce amenzi primesc proprietarii terenurilor care nu distrug planta
Începe lupta cu ambrozia în București și restul țării. Ce amenzi primesc proprietarii terenurilor care nu distrug planta | Sursă foto: Agerpres

Garda Națională de Mediu îi avertizează pe cei ce dețin terenuri intravilane sau extravilane, că au obligația de a elimina ambrozia de pe ele. În cazul în care nu fac acest lucru, riscă să fie amendați.

Începe lupta cu ambrozia în București și restul țării

Persoanele ce dețin terenuri atât în intravilan, cât și în extravilan sunt obligate, în București și restul țării, prin lege, să scape de buruiana ce provoacă alergii severe multor oameni. Legea 62/2018, a fost instituită tocmai pentru a se evita răspândirea acestei plante, cunoscută în termeni populari drept „iarba pârloagelor”.

Cei ce nu se îngrijesc de terenurile avute în proprietate pot fi sancționate contravențional de către autorități. Amenzile ajungând chiar și la 20.000 de lei.

  • Persoanele fizice pot primi o amendă de la 1.000 de lei, la 5.000 de lei,
  • Persoanele juridice pot primi o amendă de la 10.000 de lei, la 20.000 de lei.

Planta trebuie eliminată până la 30 iunie, cel târziu

Persoanele ce au în administrate terenuri unde ar putea crește ambrozie, au obligația de a scăpa de această buruiană înainte de 30 iunie. Verificările și constatarea nerespectării acestei obligații legale vor fi făcute de către autoritățile administrației publice locale, de polițiștii locali sau de către comisarii Gărzii de Mediu. În categoria persoanele obligate să scape de ambrozie se încadrează:

  • Proprietarii și deținătorii de terenuri,
  • Administratorii drumurilor publice,
  • Administratorii căilor ferate,
  • Administratorii cursurilor de apă, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole.

Garda de Mediu a oferit câteva sfaturi despre cum se poate elimina buruiana nedorită:

  • Cosirea manuală, sau cu ajutorul echipamentelor mecanice de tuns iarba,
  • Dacă planta este crescută în șanțuri, stufărișuri sau denivelări, distrugerea acesteia se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau cu ajutorul cositorii electrice,
  • Daca planta este răspândită pe suprafețe mari, se recomandă ca în perioada de primăvară, când buruiana are 10-15 cm și este ușor de recunoscut, să se aplice erbicide,
  • Dacă planta este răspândită pe suprafețe mici, aceasta poate fi smulsă ușor folosind mănuși de protecție, pentru a evita posibilele iritații. De asemenea, poate fi distrusă cu sapa sau secera,
  • Pentru a eficientiza lucrările de combatere, cosirea trebuie să fie făcută cât mai aproape de suprafața solului, pentru a se distruge toate ramificațiile pantei, ce pornesc din tulpina principală. În caz contrar, va fi distrusă doar tulpina principală, ramificațiile dezvoltându-se, înflorind și producând polen și semințe.
Cookies