Începe „Festivalul Marii Uniri”. Cum va fi sărbătorit în Sectorul 6

de:
15 nov. 2018
0 Afișari
Începe

Întâlnirile între reprezentanții celor două comunități au continuat pe parcursul anului, cea mai recentă fiind chiar în Republica Moldova unde, la propunerea domnului Ghenadie BUZA, președintele Consiliului Raional Hîncești, primarul Sectorului 6, Gabriel MUTU, a primit titlul de „Cetățean de onoare”.
Sfârșitul acestei săptămâni aduce din nou, împreună, cele două comunități la un eveniment plin de voie bună și bucate alese, în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte dedicate Centenarului: „Festivalul Marii Uniri”.
Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, vă invită pe 17 și 18 noiembrie 2018, între orele 12:00-18:00, în Parcul Crângași din București, acolo unde comercianții din Raionul Hîncești vor expune și comercializa produse specifice zonelor din care provin: plăcinte delicioase, vin și struguri din Republica Moldova, dar și obiecte artizanale.
Ansamblul Folcloric „Pe-un picior de plai”, Comuna Pașcani, Raionul Hîncești va urca pe scena din Parcul Crângași pentru a susține un program folcloric, alături de artiști români foarte apreciați: Sofia Vicoveanca, Petrică Mîțu Stoian, Niculina Stoican și mulți alții.

Programul evenimentului:
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2018
12:05 Ansamblul Folcloric „Pe-Un Picior De Plai”, Comuna Pașcani, Raion Hîncești
12:35 Grigore Gherman
13:12 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului
13:20 Andreea Haisan
14:15 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului
14:20 Paul Ananie
14:50 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului
15:00 Viorica Macovei
15:45 Ansamblul Folcloric „Pe-Un Picior De Plai”, Comuna Pașcani, Raion Hîncești
16:20 Niculina Stoican
17:05 Ion Paladi
17:45 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului

Duminică, 18 Noiembrie 2018
12:05 Sofia Vicoveanca
12:37 Ansamblul Folcloric „Pe-Un Picior De Plai”, Comuna Pașcani, Raion Hîncești
13:15 Maria Beatrice Băndoiu
13:50 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului
13:55 Ilie Caraș
14:30 Traian Frâncu
15:00 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului
15:10 Margareta Clipa
15:40 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului
15:50 Ansamblul Folcloric „Pe-Un Picior De Plai”, Comuna Pașcani, Raion Hîncești
16:15 Valentin Sanfira
17:00 Petrică Mîțu Stoian
17:40 Ansamblul de Dans Doina Bărăganului

Cookies