Cărțile Electronice de Identitate vor fi emise la București peste două săptămâni. Locuitorii cu reședința în Capitală vor putea depune o solicitare pentru eliberarea unei Cărți Electronice de Identitate (CEI). Ministerul Afacerilor Interne a început distribuirea Cărților Electronice de Identitate la nivelul țării. Primele noi buletine cu cip au fost emise la Cluj, începând cu data de 20 martie, iar în următoarele două luni vor fi disponibile în toată țara.
Bucureștenii vor putea solicita eliberarea unei Cărți Electronice de Identitate peste două săptămâni, scrie Antena 3. Implementarea Cărților Electronice de Identitate se va efectua etapizat în România, aceasta început, pe 20 martie 2025, la Cluj.
Noile buletine cu cip vor fi implementate în restul țări, în termen de două luni de la data de 20 martie. Acestea vor fi disponibile în toate cele 674 de servicii publice comunitare de evidență a persoanelor din România.
Cartea Electronică de Identitate este un document cu un format modern, este un document care are un cip şi în acest cip sunt 11 servicii digitale şi facilitează o interacţiune mai bună a cetăţeanului cu autorităţile publice. Nu se limitează în niciun fel libertăţile individuale ale cetăţenilor prin această carte electronică de identitate. Similar acestei cărţi sunt alte asemenea modele în spaţiul Uniunii Europene, a transmis Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, potrivit Antena 3.
Guvernul a transmis că, începând cu data de 20 mai 2025, se vor elibera și Cărțile de Identitate Simple (CIS), pentru cetățenii care nu doresc să dețină un document cu suport electronic.
Emiterea noilor buletine cu cip este gratuită. Costurile sunt acoperite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), până în iunie 2026.
Noile buletine au o dimensiune similară cu cea a cardurilor bancare, conform normelor europene. De asemenea, au elemente avansate de securitate pentru a asigura protecția împotriva falsificării și a furtului de identitate.
Acestea pot fi folosite ca document de călătorie. În plus, Cartea Electronică de Identitate facilitează accesul la servicii electronice și poate fi utilizată pentru semnătura electronică.