Începe demolarea chioşcurilor de la gurile de metrou

de:
03 ian. 2012
5 Afișari
Începe demolarea chioşcurilor de la gurile de metrou

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a anunţat marţi că a dispus dezafectarea tuturor chioşcurilor amplasate, cu ani în urmă, la intrarea în staţiile de metrou. Decizia a fost luată în urma solicitării Metrorex SA privind eliberarea terenului pe o rază de 10 metri în jurul gurilor de metrou despre care B365.ro a scris aici.

“În urma controlului pe teren efectuat de către personalul de specialitate al societăţii s-a constatat în zona minimă de siguranţă, protecţie şi funcţionalitate a metroului (sub limita de 10 metri de jur împrejurul acceselor în staţiile de metrou) a unor construcţii pentru care SC Metrorex SA nu a emis aviz”, se menţionează în adresa înaintată de compania de transport administraţiilor locale din Capitală.

În aceste condiţii, urmează să dispară toate magazinele şi florăriile din apropierea intrării în staţiile de metrou, precum şi rulotele Mic.ro, panourile publicitare şi mesele pliabile ale vânzătorilor ambulanţi. Nu vor scăpa nici tarabele cu fructe şi legume, automatele de cartele de telefon mobil şi cele de cafea.

“În zona acceselor, pe o rază de 10 metri, nu se adminte amplasarea niciunei construcţii (provizorie sau definitivă). Vă rugăm să luaţi măsurile ce se impun pentru intrarea în legalitate”, avertizează compania de transport subteran.

Autorizaţii false la chioşcurile de la metrou?

Cu prilejul controlului efectuat pe teren, în cursul zilei de marţi, edilul Sectorului 4 susţine că a constatat că unii vânzători ignoră, cu bună ştiinţă, normele unui comerţ civilizat. Astfel, când inspectorii primăriei au solicitat autorizaţia de funcţionare şi actele de provenienţă a mărfii, un agent economic a prezentat un fals.

„Autorizaţia care permitea comercializarea era o fotocopie a unui acord de funcţionare, eliberat în urmă cu un an şi jumătate, când o altă direcţie din cadrul primăriei avea competenţe în acest sens. Inconştient, respectivul comerciant falsificase semnătura responsabilului, cât şi anul tipărit pe autorizaţie”, informează reprezentanţii Primăriei sectorului 4.

Administratorul magazinului a fost amendat cu 1.000 de lei, marfa pentru care nu au putut fi prezentate actele de provenienţă fiind totodată confiscată de Poliţia Locală Sector 4. De asemenea, primarul Piedone a solicitat sprijinul Poliţiei pentru a întreprinde cercetări în privinţa documentului falsificat.

Cookies