Începe acțiunea contra căpușelor și țânțarilor în București. Primarul Capitalei a făcut marele anunț

02 iun. 2021
110 Afișari
Începe acțiunea contra căpușelor și țânțarilor în București. Primarul Capitalei a făcut marele anunț

Nicușor Dan, a spus, miercuri, când începe acțiunea contra căpușelor și țânțarilor în București. Primarul Capitalei a mai declarat că utilajele sunt deja sunt pregătite.

Începe acțiunea contra căpușelor și țânțarilor în București

„Avem pregătite utilajele, iar imediat ce vremea ne permite, începem să stropim împotriva țănțarilor și căpușelor, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

În ceea ce privește acțiunea de dezinsecție, deinfecție și deratizare, adică țânțari, căpușe și șoareci-șobolani, după cum știți, în precedenta ședință de consiliu am aprobat planul de acțiune. Avem pregătite utilajele. Imediat ce vremea ne permite, începem să stropim. Nu putem să facem asta când plouă, pentru că e inutil”, a declarat Nicușor Dan, potrivit Digi24.

Bugetul alocat pentru această acțiune este de 17 milioane de lei, potrivit primarului general al Capitalei.

„Suntem pregătiți să intervenim pentru țânțari și pentru căpușe. Realmente avem mașinile și substanțele. Nu putem să o facem cât plouă și nu putem să o facem pentru căpușe cât timp iarba nu e tunsă. Deci pentru țânțari începem imediat ce se termină ploia, iar pentru căpușe pe măsură ce tăiem iarba din parcuri intervenim”, a mai spus Nicușor Dan.

Consiliul General al Municipiului București a aprobat în data de 19 mai, proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării de la bugetul Municipiului Bucureşti a Programului Unitar de Acţiune pentru Deratizare şi Dezinsecţie în anul 2021.

Calendarul tratamentelor de combatere a țânțarilor, căpușelor și șobolanilor

Tratamentele de combatere a țânțarilor, căpușelor și șobolanilor, precum și cele de dezinsecție vor începe luna aceasta și se vor desfășura până la sfârșitul anului.

Tratamentele de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor se vor aplica în perioada mai – octombrie:

  • Spaţiile deschise din domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti (terenuri ale instituţiilor publice din subordine, parcuri, spaţii verzi, cimitire, maluri de lac, pieţe, târguri, oboare), spaţiile deschise ale persoanelor fizice şi juridice,
  • Clădiri aparţinând instituţiilor publice (subsol şi spaţii tehnice, de producţie, supraterane),
  • Cămine și canale aferente rețelelor tehnico-edilitare;
  • Terenul aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe etc.;
  • Zone cu vegetaţie: parcuri, grădini publice, locuri de agrement;
  • Teren aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe.

Tratamentele de deratizare se vor aplica în perioada iunie – noiembrie:

  • Spații deschise din domeniul public și privat al PMB – parcuri, spații verzi, Grădina Zoologică;
  • Cimitire;
  • Terenuri ale instituțiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, etc.;
  • Terenul aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe, etc.;
  • Clădiri care aparțin instituțiilor publice și entităților subordonate PMB (subsol și spații tehnice, de producție, supraterane);
  • Clădiri care aparțin instituțiilor publice ale autorităților locale, altele decât PMB;
  • Imobile cu spații destinate locuințelor de tip condominiu (asociații de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuințe sociale -subsol);
  • Alte spații din interiorul spațiilor deschise din domeniul public și privat al Municipiului București;
  • Cămine și canale aferente rețelelor tehnico-edilitare;
  • Sistemul de monitorizare a traficului in București- cemerete, dulapuri, echipamente, cămine.

Tratamentele de larvicidare se vor afectua în perioada mai – octombrie:

În scopul prevenirii înmulţirii insectelor dăunătoare, se vor demara acţiuni de combatere a larvelor de ţânţari în zonele lacurilor din Capitală (lacuri-luciuri de apă, numai conform recomandărilor Insitutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino).

Tratamentele de dezinfecţie se vor desfăşura în perioada mai – decembrie, în:

  • Spaţiile interioare aferente clădirilor aparţinând instituţiilor publice şi entităţilor subordonate PMB.
Cookies