Evenimentul aduce la București 12 lungmetraje (subtitrate în limba română) ce vin să ofere o perspectivă amplă asupra celor mai bune producții germane de astăzi , dar și 5 oaspeți germani:
René Frölke, regizorul filmului „Le beau danger”, proiectat în 2014 la Berlinală şi dedicat lui Norman Manea, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani
Mark Reeder, scenaristul şi actorul principal din „B-Movie”, un eseu dedicat avangardei vest-berlineze a anilor ’80
Tatjana Brandrup, regizoarea filmului „Cinema: A Public Affair”, ce spune povestea lui Naum Kleinman, istoricul rus de film şi curatorul legendarei Arhive Eisenstein
Jürgen Lemke şi Andreas Marquardt, scenaristul şi, respectiv, personajul real care stă la baza filmului „Dragoste periculoasă”, povestea plină de dramatism a lui Andreas Marquardt, fost campion de arte marţiale, dar şi unul dintre cei mai temuţi proxeneţi din Berlinul anilor ’80.
Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint. Cea din urmă proiecție – „B-Movie” – un eseu dedicat avangardei vest-berlineze a anilor ’80 – va avea loc în Club Control, pe 22 octombrie, în prezența lui Mark Reeder, scenaristul și totodată protagonistul filmului; proiecția va fi urmată de un concert Future Nuggets şi Loved by Ghosts.
• Detalii pe www.goethe.de/bukarest/
PROGRAMUL COMPLET:
Vineri, 16 octombrie, ora 19:00 – Deschiderea Zilelor Filmului German, ediția a X-a, 2015
Victoria (2015, 140′), R: Sebastian Schipper
„Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, este considerat surpriza germană a Berlinalelor din acest an. Într-un singur cadru lung, Schipper construiește o dramă a marginalizării sociale, care ne introduce în viața de noapte a Berlinului. „Victoria” a fost recompensat cu șase premii Deutscher Filmpreis în 2015, printre care: premiul pentru cel mai bun lungmetraj, premiul cea mai bună regie, premiile pentru rolurile principale, feminin și masculin, precum și Ursul de argint, pentru imagine.
Sâmbătă, 17 octombrie, ora 18:00
Who Am I – Nici un sistem nu e sigur / Who am I – Kein System ist sicher (2014, 105′), R: Baran bo Odar
Un film extrem de actual, despre singurătate și refugiul pe internet, o comedie absurdă despre „regulile” lumii 2.0.., recompensat în 2015 cu Premiul pentru regie Bayerischer Filmpreis și șase nominalizări la Deutscher Filmpreis.
Sâmbătă, 17 octombrie, ora 20:00
Era canibalilor / Zeit der Kannibalen (2014, 93′), R: Johannes Naber
Închisoare de lux sau viață de corporatist, viață ajustată în numele eficienței – „Era canibalilor” vorbește despre lumea lăuntrică a trei consilieri de afaceri, care deschid și închid bussinesuri locale în toată lumea, pentru un concern internațional, singurele lor scopuri în viață fiind cariera și profitul adus firmei. Filmul a fost lansat la Berlinala din 2014. La Deutscher Filmpreis 2015, a primit Premiul pentru cel mai bun scenariu și Lola de bronz la categoria cel mai bun lungmetraj.
Duminică, 18 octombrie, ora 18:00
Heimat. Cealaltă patrie – cronica unei viziuni / Die andere Heimat – Chronik einer Sehnsucht (2013, 230′), R: Edgar Reitz / (cu pauză de 15 minute între cele două părți)
Cu trilogia HEIMAT, o cronică neromanțată a vieții simple în secolul 20, regizorul Edgar Reitz a scris o filă din istoria cinematografiei germane. „Heimat. Cealaltă patrie – cronica unei viziuni” pune în discuție emigrația în Brazilia, de la mijlocul secolului al XIX-lea, a multor locuitori din regiunea Hunsrück, din cauza foametei, a sărăciei și a despotismului. „Die andere Heimat” a fost deja prezentat în cadrul multor festivaluri internaționale de film, intrând inclusiv în selecția celei de-a 27 ediții a European Film Awards, în 2014.
Luni, 19 octombrie, ora 18:00
Le beau danger (2014, 100′), R: René Frölke
Proiectat în 2014 la Berlinală, filmul i-a fost dedicat lui Norman Manea, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani – o întâlnire inedită cu marele scriitor român prin intermediul creaţiei unuia dintre documentariştii cei mai cunoscuţi aparținând noii generaţii de cineaşti germani.
Luni, 19 octombrie, ora 20:30
Cinema – O afacere publică / Cinema: A Public Affair (2015, 100′), R: Tatiana Brandrup
Filmul reconstruiește evenimentele din vara anului 2014, atunci când Kleiman – istoricul rus de film şi curatorul legendarei Arhive Eisenstein, fost director al muzeului cinematografic „Musey Kino” din Moscova – a fost demis în mod scandalos. Filmul despre Naum Kleiman a participat la Berlinala din 2015.
Marți, 20 octombrie, ora 18:00
Jack (2014, 102′), R: Edward Berger
„Jack” este un film despre devenirea unui băiat nevoit să-și asume prea devreme responsabilități de adult. Pelicula ne prezintă totodată o vedere panoramică a Berlinului: bulevarde și supermarketuri, cluburi de noapte, baruri și parcuri și, nu în ultimul rând, fața dezolantă a zonelor de periferie. Filmul a câștigat Lola de argint pentru cel mai bun film, în cadrul Deutscher Filmpreis 2015.
Marți, 20 octombrie, ora 20:00
Dragoste periculoasă / Härte (Tough Love) (2015, 89′), R: Rosa von Praunheim
Rosa von Praunheim este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai filmului german postmodern, fiind unul dintre fondatorii mișcării politice pentru drepturile homosexualilor și lesbienelor în RFG. Filmul îl are drept personaj central pe campionul la karate Andreas Marquardt, unul dintre cei mai periculoși proxeneți din Berlin, condamnat la 40 și ceva de ani la închisoare, loc în care ajunge să se confeseze unui terapeut. Într-o alternare de interviuri și secvențe din biografia lui Andreas Marquardt repuse în scenă, Rosa von Praunheim descrie felul în care umilința și frica se transformă în dispreț, ură de sine și brutalitate. Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, secțiunea „Panorama Special”, în cadrul căreia a obținut locul al III-lea.
Miercuri, 21 octombrie, ora 18:00
Basm proletar de iarnă / Ein proletarisches Wintermärchen (2014, 64′), R: Julian Radlmaier
Filmul – povestea a trei georgieni sunt aduși să facă curățenie într-un castel din Berlin, în pregătirea unui vernisaj – este o farsă politică, un show satiric al clișeelor ideologice de ieri și de azi. Basm proletar de iarnă a avut premiera internațională cu succes în cadrul Festivalui de film de la Rotterdam, în 2014, poziționându-l pe Julian Radlmaier în rândul celor mai promițători tineri realizatori de film germani.
Miercuri, 21 octombrie, ora 20:00
Victoria (2015, 140′), R: Sebastian Schipper
Joi, 22 octombrie, ora 18:00
Solo Sunny (1978-80, 104′), R: Konrad Wolf
Considerat unul dintre filmele-cult ale RDG-ului, „Solo Sunny” prezintă viața cântăreței pop cu același nume (Renate Krößner), un personaj marginal, din punctul de vedere al sistemului, care își primește în final recunoașterea meritată. Filmul a fost răsplătit la Berlinala din 1981 cu Premiul criticii, iar Renate Krößner, cu Ursul de argint. De asemenea, a obținut Placheta de aur la Festivalul de film de la Chicago și a fost prezentat la Festivalul național de film de la Karl-Marx-Stadt (azi Chemnitz).
Joi, 22 octombrie, ora 20:00
Pe când visam / Als wir träumten (2015, 117′), R: Andreas Dresen
Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Clemens Meyer, pe care Andreas Dresen îl transpune expresiv pe peliculă în povestea a cinci prieteni, surprinși din momentul adolescenței în RDG și până spre maturizare, într-o Germanie reunificată. Filmul a fost inclus în competiția pentru ediția cu numărul 65, de acest an, a Berlinalelor.
Joi 22 octombrie, ora 21:00, Club Control
B-Movie: Lust and Sound in West-Berlin (1979-1989) / (2015, 92′), R: Jorg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange
„B-Movie” este un film-eseu, un colaj unic, plin de culoare, de materiale video și audio, care combină documentarul cu lungmetrajul. Muzică, artă și haos, în tumultuosul Berlin de Vest al anilor ’80, un film care e reprezentativ nu doar din perspectiva unei biografii individuale, ci pentru întreaga dezvoltare a scenei pop a anilor ’80, până la techno. Filmul este compus atât din materiale datând din anii ’70-’80, cât și din scene filmate în zilele noastre cu protagonistul Mark Reeder, care povestește și retrăiește în același timp.
Zilele Filmului German este un eveniment organizat de Goethe-Institut Bukarest.