Încep testele la laserul de la Măgurele, cel mai puternic laser din lume

de:
02 apr. 2017
1 Afișari
Încep testele la laserul de la Măgurele, cel mai puternic laser din lume

140 de persoane lucrează în total la acest proiect, din care 120 sunt cercetători români și străini din întreaga lume, care au venit să lucreze la cel mai mare proiect științific în care este implicată România. Mii de componente sunt în prezent ansamblate pentru a alcătui proiectul care va repune România pe harta globală a cercetării.

Când va fi operațional, ELI-NP va fi cel mai important centru de cercetare științifică din România. Acesta va ajuta la descoperirea unor izotopi radioactivi care pot trata cancerul, de exemplu, sau va putea ajuta la identificarea completă a conținutului butoaielor cu deșeuri radioactive, fără a fi desfăcute, un lucru extrem de dificil în prezent. –

Anul trecut în luna mai a fost finalizată construcția clădirilor care vor adăposti laserul și timp de câteva luni, până în septembrie, au fost testate integral la toți parametrii. Dacă unul dintre parametrii nu era la nivel la care am cerut, am fi avut probleme ulterior. Clădirea a fost testată timp de patru luni, zi și noapte, la condiții deosebite, de temperatură, umiditate, la radioprotecție, la protecția câmpului electromagnetic, la antivibrații, la presiune. Toate testele au trecut. A fost instalat deja primul braț al laserului. În septembrie a început livrarea componentelor care vor alcătui laserul, au fost aduse mai ales din Franța. Au fost livrate majoritatea componentelor și toate pentru primul braț al laserului. Laserul se asamblează acum. De altfel, cea mai importantă parte a proiectului o reprezintă echipamentele. În luna aprilie începem testele. Aceste teste vor dura doi ani, iar laserul este programat să fie operațional în vara anului 2019„, a declarat profesorul Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele. Mai multe detalii, pe profit.ro.

Mai multe firme din Franţa vor să furnizeze sistemul laser de la Măgurele. La ce preţ

Investiția în laserul de la Măgurele poate genera dezvoltare locală, a declarat fostul premier Dacian Cioloș, în luna octombrie 2016, arătând că cifra de afaceri pe care o estimează un studiu recent este de peste 600 de milioane de euro, anual. 

Cookies