ȘTIRI

O nouă parcare subterană cu stație intermodală și piață publică, gata în 2015. FOTO

Până la sfârșitul acestui an, Bucureștiul va avea o nouă parcare subterană. Construită în zona Cora Pantelimon, noua parcare va fi una de tip park&ride destinată celor care vin cu mașina din afara Capitalei și care își vor putea lăsa autoturismul în parcare, pentru a se deplasa prin oraș cu ajutorul mijloacelor de transport în comun. De altfel, deasupra parcării va fi realizat și un terminal intermodal de transport care va reuni toate mijloacele de transport din zonă, respectiv autobuzul, tramvaiul, microbuzele, dar și metroul, atunci când va fi terminată magistrala 5 Pantelimon-Universitate. Tot deasupra parcării, va fi amenajată și o piațetă publică cu spațiu verde.

Lucrările la noua parcare vor începe în perioada următoare. Proiectul a fost întârziat din cauza unei țevi de gaze ce a fost descoperită pe terenul pe care se va construi parcarea.

„Trebuie mutată o țeavă de gaze. Se lucrează acum, iar după ce o mută încep lucrările la parcare. Va avea 2 nivele și 420 de locuri. Parcarea va fi terminată până la sfârșitul anului”, a declarat pentru B365.ro, Ion Dedu, director al Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei. 

Tot până la sfârșitul acestui an se vor încheia și lucrările de reabilitare a carosabilului și a liniei de tramvai pe Șos. Pantelimon și Șos. Iancului. Acest proiect a început în iunie 2013 și ar fi trebuit terminat până la sfârșitul anului 2014. Lucrările au fost blocate însă timp de două luni în toamna anului trecut după ce constructorul, firma Tehnologica Radion a intrat în insolvență.  Cum lucrările au fost deblocate chiar în prag de iarnă, la sfârșitul lui noiembrie, termenul a fost prelungit cu aproximativ un an.

După terminarea lucrărilor, pe Șoseaua Iancului va fi interzisă parcarea pe carosabil. Șoferii vor avea la dispoziție însă două parcări supraetajate ce ar ruma să fie construite în spatele blocurilor. 

„Vor fi construite și două parcări în spatele blocurilor de pe Șos. Iancului pe str. Dridu Georgescu și pe str. Stănescu Gheorghe cu aproximativ 250 de locuri. Deocamdată nu am obținut avizul de la mediu pentru c[ ei susțin că e spațiu verde”, a explicat Ion Dedu. 

Pe Șoseaua Pantelimon vor fi amenajate locuri de parcare pe carosabil pe o arteră de lângă trotuar ce va fi separată de stradă printr-un scuar.

Ce lucrări se fac în cadrul proiectului de reabilitare a celor două artere:

Pe Șoseaua Pantelimon:

– va fi reabilitat carosabilul și se vor amenaja câte trei benzi pe sens

– de o parte și de alta a străzii va fi creată câte o bandă de circulație unde vor fi amenajate și locuri de parcare pentru riverani

– linia de tramvai va fi inverzită prin plantarea de gazon și înălțată pentru a împiedica accesul autovehiculelor

– la capătul Șoselei Pantelimon, zona magazinului Cora va fi un nod intermodal de transport

– Tot în zona Cora Pantelimon va fi construiă și o parcare park&ride, ce va fi conectată cu stația

– în stațiile de autobuz vor fi amenajate alveole;

– Șoseaua Pantelimon va fi introdusă în sistemul de management al traficului. Astfel, vor fi montate semafoare inteligente care își schimba timpii de așteptare în funcție de valorile de trafic

Pe Șoseaua Iancului:

– carosabilul va fi reabilitat, păstrându-se două benzi pe sens. Va fi interzisă staționarea pe această arteră

– linia de tramvai va fi înăltață și va fi utilizată și de autobuze și de mașinile de intervenție 112. Tramvaiele și autobuzele vor avea stații comune până la intersecția cu Șoseaua Pantelimon

– Șoseaua Iancului va fi introdusă în sistemul de management al traficului. Astfel, vor fi montate semafoare inteligente care își schimba timpii de așteptare în funcție de valorile de trafic.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button