De azi, au început înscrierile la Școala de Vară, din Sectorul 6. Acestea sunt deschise timp de câteva zile.
Administrația locală a transmis că s-au pornit înscrierile la Școala de Vară, din Sectorul 6. Părinții pot depune actele necesare, între 15 – 19 iunie.
Anunțul a fost dat pe pagina de Facebook a Administrației Școlilor Sector 6. Înscrierile se fac la unitățile de învățământ care participă la program, între 15 – 19 iunie.
Înscrierile sunt disponibile pentru cei mici care îndeplinesc următoarele condiții:
Au prioritatea copiii înscriși la școala care organizează programul, iar apoi, în limita locurilor disponibile, vor fi admiși și elevi de la alte unități de învățământ din sector. Înscrierile se fac la sediile unităților de învățământ participante. Fiecare unitatea va dispune programul pentru acestea la avizier sau pe site-ul școlii.
Școlile participante vor afișa or afișa listele cu copiii admiși în program, pe data de 23 iunie 2026. Ulterior, părinții vor putea efectua plata și confirmarea locului, conform următorului calendar:
Administrația locală a precizat că neachitarea sumelor necesare la timp și fără dovada plății la secretariatul unității vor duce la pierderea locului în program și rezilierea înscrierii. S-a precizat că sunt exceptați de la plată copiii care au beneficiat de bursă socială în anul școlar 2025-2026.
Iată mai jos lista locurilor unde vor avea loc activitățile:
IULIE 2026
August 2026