ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Încep controalele în piețele din Capitală. Ce a decis prefectul după pompoasa ședință de luni

Prefectura Capitalei a avut, luni, o ședință la care au participat factorii de conducere din direcțiile piețe și gestionarea activităților comerciale din cadrul Sectoarelor Municipiului București și reprezentantul Direcției de Sănătate Publică București. S-a discutat luarea de noi măsuri pentru piețele din oraș.

Prefectura a anunțat luni intensificarea controalelor în piețe, în echipe mixte, pentru a verifica dacă este respectată norma legală referitoare la limitarea accesului consumatorilor, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 metri între oricare două persoane.

Ce a transmis Prefectura Capitalei

Scopul întâlnirii a constat în reiterarea necesității respectării cadrului legal de desfășurare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, care să respecte principiile de protejare a vieții și sănătății, mai exact, respectarea cu strictețe a regulilor generale de desfășurare a activității piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, pe perioada stării de alertă instituite pe teritoriul României, precum și a măsurilor care trebuie respectate de către toți utilizatorii structurilor de vânzare destinate comercializării produselor.

S-a insistat pe afișarea regulilor de acces, de protecție individuală, de distanțare fizică și de igienă în locuri vizibile în piața agroalimentară/piața volantă, se arată în comunicat.

Berbeceanu anunță controale importante

Traian Berbeceanu a menționat că se vor intensifica controalele în echipe mixte, pentru a verifica dacă este respectată norma legală referitoare la limitarea accesului consumatorilor, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței.

Se va verifica, în permanență, existența materialelor necesare igienei personale, pentru persoanele care folosesc grupurile sanitare din incinta toaletelor publice (hârtie igienică, săpun, mijloace de ștergere sau zvântare a mâinilor după spălare, substanțe dezinfectante).

Directorii cu atribuții în administrarea piețelor, prezenți la întâlnirea de astăzi, au menționat că au implementat măsurile prevăzute de legislația în vigoare, cu titlu de exemplu, standurile sunt protejate cu ecrane din material transparent, pentru a asigura protecție igienico-sanitară atât alimentelor, cât și vânzătorilor și pentru o dezinfectare mai ușoară a acestora. Dezinfectarea se realizează pe toate suprafețele pe care sunt amplasate produsele agroalimentare destinate comercializării, inclusiv cântare, pardoseli, geamuri, rafturi de depozitare, vitrine, și se realizează cu soluții prevăzute în norme.

Scopul nu este aplicarea de amenzi

Reamintim că scopul celor care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancțiuni. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, viața și sănătatea sunt cele mai importante valori. Structurile cu atribuții de control vor fi prezente, permanent la datorie şi vor aplica legea în litera și spiritul ei, mai spune Prefectura.

Gestionarea cu succes a pandemiei, desfășurarea unui comerț civilizat, menținerea unor raporturi corecte între utilizatorii pieței, consumatori și administratorul pieței, depinde și de implicarea cu responsabilitate a administrațiilor publice locale, a întreprinzătorilor privați dar și a cetățenilor municipiului. Discuțiile au fost caracterizate prin deschiderea către dialog și complianță la normele legale, manifestată de către reprezentanții autorităților administrației publice locale.

În semn de responsabilitate față de sănătatea bucureștenilor, s-a insistat pe implementarea, în continuare, a măsurilor dispuse prin hotărâri de Guvern, pentru a limita apariția de noi cazuri de îmbolnăvire. Respectarea de către cetățeni și supervizarea de către administratorii piețelor a măsurilor actuale sunt esențiale pentru a preveni adoptarea unor noi măsuri, care ar putea afecta și mai mult activitatea economică a utilizatorilor piețelor, a celor care desfășoară activitate de comercializare a produselor și serviciilor în piețe agroalimentare.

Având în vedere situația de fapt, vă recomandăm să aveți o conduită socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus, să evitați aglomerația, deplasările inutile, reuniunile și respectați normele de igienă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button