Incendiul din Periș, motivul poluării din București de miercuri! Anunț ANM privind norul de fum

de:
08 apr. 2020
0 Afișari
Incendiul din Periș, motivul poluării din București de miercuri! Anunț ANM privind norul de fum

„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind evoluţia norului de fum din zona Periş, jud. Ilfov – municipiul Bucureşti se apreciază că în cursul acestei zile circulaţia aerului va fi relativ slabă (sub 20 km/h) şi se va realiza predominant dinspre est-nord-est către vest-sud-vest, astfel că evoluţia norului de fum va fi de relativă staţionare şi dispersie, apoi de deplasare uşoară către vest-sud-vest”, subliniază meteorologii.

Potrivit sursei citate, în intervalul menţionat, în zona de interes cerul va fi senin. ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prognoza emisă miercuri.

În noaptea de marţi spre miercuri, ca urmare a unui incendiu de vegetaţie produs pe o suprafaţă de 30.000 mp, din zona Periş (judeţul Ilfov), la ora actuală, ard mocnit bazinele de acumulare ale fostei ferme de porci, arderea acestor resturi generând mirosul specific şi fumul înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate, conform ministrului Mediului, Costel Alexe.

„Echipele Gărzii de Mediu şi APM sunt pe teren, în nordul Capitalei, pentru a gestiona situaţia şi a evalua impactul incendiilor de vegetaţie din zona Periş – Corbeanca – Buftea – Otopeni. Totodată, a fost solicitată intervenţia ISU pentru a elimina toate focarele active şi mocnite şi a preveni extinderea lor. Pe fondul creşterii incendiilor de vegetaţie din ultima perioadă, fac apel către populaţie să conştientizeze că aceste acţiuni, dincolo de disconfortul olfactiv, pot pune în pericol vieţi omeneşti, bunuri materiale şi mediul înconjurător, situaţii care pot genera adevărate tragedii”, a scris oficialul pe propria pagină de Facebook.

Cookies