Incendiul de la Matei Balș: bilanțul deceselor a ajuns la 11

03 feb. 2021
23 Afișari
Incendiul de la Matei Balș: bilanțul deceselor a ajuns la 11

Incendiul de la Matei Balș a provocat decesul a încă unei persoane, bilanțul celor care și-au pierdut viața în urma tragediei ajungând astfel la 11.

O pacientă în vârstă de 84 de ani, care a fost transferată la Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București, după incendiul de la Matei Balș , a murit miercuri dimineață, a anunțat Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de coronavirus și prezenta multiple comorbidități.

Ancheta medico-legală va stabili cu exactitate cauzele decesului.

Femeia de 84 de ani este a 11-a victimă după incendiul de la Institutul Matei Balș.

Incendiul de la Matei Balș: încă patru persoane în stare gravă

Ministerul Sănătății a precizat că starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul care a avut loc la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și care au fost transferați în alte unități sanitare este următoarea:

  • Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din București: 10 pacienți în stare stabilă (1 pacient externat în 2 februarie 2021).
  • Spitalul Universitar de Urgență din București: 3 pacienți – 1 pacient intubat pe ATI, 2 pacienți stabili.
  • Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București: 4 pacienți în stare stabilă.
  • Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București: 6 pacienți. 2 pacienți în stare gravă (ATI), 4 pacienți în stare stabilă.
  • Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București: 3 pacienți în stare stabilă (ATI).
  • Spitalul Militar Central din București: 2 pacienți. SMC: 2 pacienți în secția ATI, ambii în stare gravă, intubați.
  • Spitalul „Witting” din București: 2 pacienți, stare stabilă.
  • Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București: 4 pacienți – 3 pacienți în stare stabilă, 1 pacient în secția ATI, intubat.
  • Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București: 2 pacienți stare stabilă. 1 pacient va fi externat în cursul zilei de miercuri.
  • Spitalul Monza din București: 3 pacienți în stare stabilă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a publicat, marți, lista actualizată a instituției cu avizele date în cursul anului 2020 pentru serviciile private de pompieri, iar Midan Fire Exit SRL, despre care Libertatea a scris marți că ar avea legături cu Adrian Streinu Cercel, actual senator PSD, nu apare pe această listă.

 

 

 

Cookies