ARHIVA B365

Incendiu URIAȘ în București: Pompierii au intervenit cu 16 autospeciale

Pompierii spun că sunt degajări mari de fum și flacără violentă, pe o suprafață de aproximativ 1000 mp. Intervin 16 autospeciale și trei autoscări.

Un consilier al lui Ludovic Orban a răbufnit după poza devenită virală pe internet: ‘Este ori o lucrătura securistă de 2 lei, ori trădare din interior’

„Ard 2 hale aflate pe Bulevardul Metalurgiei, iar circulația este închisă de colegii de la poliție pentru a facilita accesul pompierilor.

Până în acest moment nu avem victime. La fața locului intervenim cu 16 autospeciale și 3 autoscări. Incendiul a fost anunțat în jurul orei 18.00. În primă fază s-a intervenit cu 6 autospeciale, iar ulterior au mai fost trimise încă 10″, a declarat Bogdan Toma, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button