Incendiu puternic în București duminică dimineața. Patru persoane au fost evacuate, una a murit VIDEO

13 iun. 2021
396 Afișari
Incendiu puternic în București duminică dimineața. Patru persoane au fost evacuate, una a murit VIDEO

Un incendiu a avut loc în București, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru persoane fiind evacuate, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISUBIF). Flăcările au fost lichidate, însă o persoană a murit.

Astfel, în data de 13 iunie, la ora 02.55, ISUBIF a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă P+1, aflată în strada Petru Maior din Capitală. Incendiul se manifesta la nivelul acoperişului, cu flacără deschisă, pe o suprafaţă de circa 250 metri pătraţi, patru persoane fiind evacuate de către pompieri.

Un bărbat a murit

Potrivit ISUBIF, până la sosirea forţelor de intervenţie s-au autoevacuat trei persoane, una de sex feminin şi doi copii minori, aceştia fiind transportaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” de către un echipaj SMURD. Femeia prezenta arsuri la picior, iar copiii au fost expuşi la fum.

De asemenea, a fost transportat la Spitalul Floreasca, de către un alt echipaj SMURD, un bărbat cu arsuri de gradul 2 în zona latero-cervicală.

La nivelul podului, a fost identificat un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, decedat.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, s-a intervenit cu 12 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări, o descarcerare, două echipaje SMURD, unul UTIM şi Grupul Special de Salvatori. La ora 05.13, incendiul a fost lichidat, a mai precizat ISUBIF.

 

Cookies