Incendiu lângă București. Fum gros pe cerul din Chiajna după ce un depozit cu materiale reciclabile a luat foc

25 mart. 2021
1611 Afișari
Incendiu lângă București. Fum gros pe cerul din Chiajna după ce un depozit cu materiale reciclabile a luat foc

Incendiu lângă București, joi dimineață. Un depozit cu materiale reciclabile din Chiajna, judeţul Ilfov, a luat foc, degajând un fum gros.

Incendiu lângă București. S-au produs degajări mari de fum, joi dimineață, în urma arderii diferitelor deșeuri din plastic, precum și a mai multor componente IT care se aflau într-o hală de depozitare din Chiajna.

Zece autospeciale ale pompierilor s-au deplasat la fața locului pentru a stinge flăcările care s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ două sute de metri pătraţi.

Geamurile unei clădiri din vecinătate s-au spart din cauza căldurii.

Incendiu lângă București. O persoană a suferit un atac de panică

O persoană a suferit un atac de panică, dar nu a fost transportată la spital.

„Am fost solicitați să stingem un incendiu în localitatea Chiajna. Am intervenit cu zece autospeciale și o ambulanță. La sosire echipajelor, incendiul se manifesta la o hală metalică pe o suprafață de 200 metri pătrați. Am avut o singură persoană cu un ușor atac de panică, a fost evaluată de echipajele de ambulanță, dar a refuzat transportul la spital”, a afirmat, conform RealitateaPlus, Radu Marius, maior ISU-București-Ilfov.

Cookies