Incendiu la spitalul CFR din Simeria

de:
19 nov. 2015
0 Afișari
Incendiu la spitalul CFR din Simeria

Peste 50 de pacienți au fost evacuați din spitalul CFR Simeria, în urma unui incendiu care a izbucnit joi după amiază în unul dintre saloanele acestuia. Potrivit unui prim bilanț, 12 persoane au fost intoxicate cu fum, dar niciuna nu are viața pusă în pericol, scrie Agerpres. 

Un număr de 23 de persoane care au prezentat ușoare intoxicații cu fum au fost transportate cu ambulanțele la spitalele din Deva, Hunedoara și Orăștie.

Incendiul a fost lichidat de pompierii militari care au trimis la fața locului mai multe mașini de intervenție și stingere a focului.

Cauzele declanșării incendiului urmează să fie stabilite, a declarat maiorul Claudiu Achim, adjunctul comandantului ISU Hunedoara, prezent la fața locului.

La locul incendiului au putut fi observate cel puțin zece ambulanțe care au preluat pacienții din spital și i-au transportat spre unități medicale similare din Deva, Hunedoara și Orăștie.

Alți 27 de pacienți au fost evacuați în clădirea Primăriei Simeria, aflată în imediata vecinătate a spitalului CFR.

Surse neoficiale afirmă că focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă la căpătâiul unui bolnav care decedase joi în spital, dar autoritățile nu au confirmat o asemenea variantă.

Cookies