Incendiu la un spital COVID din Ploieşti. Doi pacienți au murit carbonizaţi, o infirmieră a ajuns la spital

11 nov. 2021
212 Afișari
Incendiu la un spital COVID din Ploieşti. Doi pacienți au murit carbonizaţi, o infirmieră a ajuns la spital
Incendiu la secția COVID a Spitalului Judeţean Ploieşti. Doi pacienți au murit carbonizaţi, o infirmieră a ajuns la spital

Un incendiu a avut loc miercuri noaptea la secția COVID a Spitalului Judeţean Ploieşti, într-un salon al spitalului suport COVID Movila Vulpii din Ploieşti, aflată într-o clădire separată de restul unității medicale. Doi pacienți au murit carbonizaţi azi-noapte, iar o infirmieră a ajuns la spital.

Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, un spital suport COVID, numit Movila Vulpii. Aici sunt tratați doar pacienții infectați cu COVID. În urma flăcărilor, doi bolnavi, pacienți bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi. De asemenea, o infirmieră a ajuns la spital cu arsuri serioase. Este a 11-a tragedie din spitalele Românești în ultimul an.

Incendiu la o secție COVID a Spitalul Județean din Ploiești

Autorităţile au activat Planul Roşu Judeţean după producerea tragediei. Alte 15 persoane, toți pacienți, au fost evacuate, fiind transferaţi în clădirea principală a Spitalului Judeţean Ploieşti. Trei dintre acestea au refuzat transferul.

Potrivit ultimelor informații a fost deschis un dosar penal cu privire la această nouă tragedie din sistemul medical românesc, incendiu la Ploiești.

IGSU Prahova a transmis că incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi. Focul a fost lichidat. Autorităţile au transferat pacienţii către sediul principal al Spitalului Judeţean din Ploiești.

„Din primele informaţii 2 pacienţi sunt decedaţi. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roşu Judeţean. 20 de pacienţi au fost evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă şi spuma, 1 de descarcerare descarcerare şi 20 ambulante SMURD şi SAJ cu 57 de pompieri militari”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Secția era renovată, spune managerul unității

Managerul spitalului, Bogdan Nica, spune că secţia era renovată, instalaţia electrică verificată și chiar erau montate detectoare de oxigen.

”Secţia era nouă – este secţia renovată, de pediatrie –  instalaţia electrică nouă şi verificată, iar rampele de oxigen sunt montate anul trecut, înainte de valul trei. Personalul instruit, ca dovadă a intervenit imediat dar, într-o fracţiune de secundă, Dumnezeu ştie.. s-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen. Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare. Dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Dar asta o să o determine specialiştii, cauza incendiului”, a declarat managerul SJU Ploieşti, Bogdan Nica.

Anunțul lui Arafat

Raed Arafat, șeful DSU, a transmis că o infirmieră are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi va fi transportată la Spitalul Floreasca din Bucureşti, însă apoi a precizat că de fapt arsurile ar fi pe o suprafaţă corporală mai mică. Femeia are 53 de ani și este conştientă, potrivit fiicei sale.

Echipele de intervenţie au ajuns la spital în 10 minute, iar în trei minute incendiul a fost lichidat. Mai mult, extinctoarele din zona afectată au fost folosite așa că se presupune că infirmiera ar fi încercat să stingă flăcările.

Daniela Baciu este numele infirmierei care a încercat să salveze bolnavii prinși în tragedia din spital.

Cookies