INCENDIU într-o clădire a Circului Globus. 11 animale au murit, printre care 2 tigri

de:
12 ian. 2017
0 Afișari
INCENDIU într-o clădire a Circului Globus. 11 animale au murit, printre care 2 tigri

Managerul Circului Globus, Victor Coman, a declarat că în grajdurile instituţiei din soşeaua Petricani se aflau adăpostite animalele pensionate al circului şi câteva din proprietatea unei dresoare din Ucraina. În plus, el a afirmat că oamenii au încercat să stingă singuri incendiul.

„În şoseaua Petricani erau adăpostite animalele pensionate ale circului. Anul trecut, de acolo, am dus doi lei, trei tigri şi o cămilă albă la Grădina Zoologică din Braşov şi urmează să le găsim şi celorlalte astfel de locuri”, a declarat el pentru News.ro.

Victor Coman a mai spus că nu ştie de ce doi dintre tigrii nu au ieşit din cuşcă şi a menţionat că acolo nu se aflau furaje depozitate.

Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Eu acum am venit de acolo. Administratorul nostru mă va suna imediat, pentru a-mi da mai multe detalii. Ştiu că au murit doi tigri, care nu ştiu de ce nu au ieşit în curtea lor, cum au făcut ceilalţi trei. Mai erau acolo câteva pisici şi porcuşori vietnamezi, care aparţineau unei dresoare ucrainene„, a mai afirmat el.

Din fericire, nu este niciun angajat rănit. Nu aveam furaje depozitate acolo. Existau stingătoare şi oamenii au încercat iniţial să stingă ei. Au văzut că flacăra este mare şi au sunat imediat la pompieri”, a mai spus Coman, fără a preciza ora la care s-a observat declanşarea incendiului.

Potrivit ultimelor informaţii transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, în urma incendiului au murit 11 animale: patru pisici, doi porci vietnamezi, doi tigri şi trei câini.

De asemenea, pompierii au reuşit să salveze alte peste 20 de animale: şapte tigri, două cămile, doi tauri, un cal, doi ponei, un cangur, trei ogari şi câteva capre. Reprezentantul ISU a precizat că imobilul cu suprafaţa de 300 de metri care a fost cuprins de flăcări era compartimentat, cuprinzând mai multe grajduri în care se aflau zeci de animale, unele dintre ele aflându-se în zona în care se manifesta incendiul. La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul este aproape stins.

Nu mai sunt probleme deosebite. Se mai degajă fum şi se verifică toate spaţiile interioare, dar nu mai este niciun pericol, mai ales că animalele au fost scoase de acolo„, a declarat Daniel Vasile.

El a precizat că o parte din animale au fost tranchilizate de către medicul veterinar care a ajuns la faţa locului la aproximativ două ore de la izbucnirea incendiului, iar decizia relocării animalelor aparţine reprezentanţilor circului. Aceştia ar urma să decidă unde vor fi duse animalele salvate. Până la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Circului Globus, aflat în subordinea Primăriei Capitalei, nu au putut fi contactacţi.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 5.00 şi a cuprins o clădire de pe Şoseaua Petricani din Capitală, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Incendiul a cuprins pereţii clădirii în care se află grajdurile cu animale ale Circului Globus şi o parte din acoperiş. De asemenea, flăcările au cuprins şi o clădire administrativă.

Pompierii au solicitat intervenţia medicilor veterinari, luând legătura atât cu reprezentanţi ai Circului Globus, cât şi ai Grădinii Zoologice, astfel încât animalele să fie tranchilizate şi mutate din grajdurile cuprinse de flăcări. Reprezentantul ISU Bucureşti-Ilfov preciza că în jurul orei 7.15 la faţa locului a ajuns un reprezentant al circului, care a tranchilizat o parte din animale.

Intervenţia pompierilor a fost îngreunată şi din cauza zăpezii, fiind probleme în identificarea hidranţilor la nivelul carosabilului.

Am solicitat Apa Nova să mărească presiunea pe reţeaua de hidranţi din zonă. Au fost probleme în identificarea hidranţilor la nivelul carosabilului din cauza zapezii. Au fost identificaţi şi hidranţi îngheţaţi in zona respectivă„, afirma Daniel Vasile.

La faţa locului au intervenit echipaje cu 15 autospeciale şi două autoscări. Pe durata intervenţiei, la locul incendiului s-a aflat şi un echipaj SMURD.

Cookies