INCENDIU într-un bloc din Bucureşti. Peste 90 de persoane au fost EVACUATE

de:
17 dec. 2016
0 Afișari
INCENDIU într-un bloc din Bucureşti. Peste 90 de persoane au fost EVACUATE

Incendiul s-a produs la un bloc de 11 etaje de pe Splaiul Independenţei, din Capitală, şi a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 5.20, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Mai multe cabluri electrice au ars şi au degajat un fum dens care s-a răspândit în tot imobilul, iar 50 de persoane au reuşit să iasă singure din apartamente.

Fumul s-a degajat pe casa scării şi au fost 50 de locatari care s-au evacuat singuri. Pe 40 i-am evacuat noi, fie pe exterior cu autoscara fie pe interior„, a declarat Daniel Vasile.

Persoanele care au fost scoase din case prin interior, pe casa scării, au primit măşti de oxigen ca să poată ieşi afară.

Potrivit sursei citate, au intervenit opt autospeciale de stingere, trei autoscări, trei ambulanţe SMURD şi două autospeciale pentru victime multiple. Acestea din urmă au fost folosite pentru adăpostirea persoanelor evacuate pe timpul intervenţiei, între care se aflau şi copii foarte mici, deoarece afară era frig.

Nu au fost victime în urma incendiului. Reprezentanţii ISU spun că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de o problemă electrică, dar deocamdată nu a fost stabilită cauza exactă.

Cookies