Incendiu într-un bloc din București, în Sectorul 5. Un rănit și 30 de oameni evacuați

02 feb. 2026
1119 afișări
Incendiu într-un bloc din București, în Sectorul 5. Un rănit și 30 de oameni evacuați
Incendiu într-un bloc din București, în Sectorul 5. Un rănit și 30 de oameni evacuați | Sursa foto: ISU București-Ilfov

Un incendiu a cuprins, la orele prânzului, un apartament de pe Strada Popovici Nicolae din Sectorul 5 al Capitalei. O persoană a suferit arsuri, iar alte 30 au fost evacuate din bloc. Pompierii au reușit să stingă flăcările.

Incendiu într-un bloc din Sectorul 5. O persoană a suferit arsuri

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului din Sectorul 5 al Capitalei. Flăcările s-au manifestat într-un apartament situat la etajul 3.

Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament pe strada Popovici Nicolae, sector 5. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum într-un apartament de la nivelul etajului 3. Casa scării este inundată cu fum. Au fost constituite echipe de căutare-salvare în vederea identificării și evacuării persoanelor posibil surprinse, a anunțat ISU București-Ilfov, potrivit News.ro.

Din apartamentul în care a izbucnit incendiul a fost evacuată o persoană cu arsuri, care a fost preluată de echipajele medicale. Aceasta a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București.

Din bloc au fost evacuate 30 de persoane.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 12:30, afectând o suprafață de aproximativ 15 mp din apartamentul în care s-a produs.

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit:

  • 4 autospeciale de stingere,
  • o autospecială de intervenție și salvare la înălțime,
  • o utospecială de descarcerare,
  • Detașamentul Special de Salvatori,
  • 3 echipaje SMURD,
  • în sprijin, un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies