Incendiu în Gara Buftea, unde locomotiva unui tren a luat foc. Pompierii sunt la fața locului cu patru autospeciale de stingere

06 sept. 2026
294 afișări
Incendiu în Gara Buftea, unde locomotiva unui tren a luat foc. Pompierii sunt la fața locului cu patru autospeciale de stingere
Incendiu în Gara Buftea, unde locomotiva unui tren a luat foc. Pompierii sunt la fața locului cu patru autospeciale de stingere | Sursa foto: Buftea Smart - Facebook

În urmă cu puțin timp, un incendiu a izbucnit în Gara Buftea. Un tren care transporta marfă a fost cuprins de flăcări.

Pompierii sunt la fața locului

În această după-amiază, 6 septembrie, un incendiu a avut loc în Gara Buftea, potrivit Buftea Smart. Din primele informații, se știe că locomotiva unui tren de marfă a luat foc.

Aceasta era alimentată cu benzină. Locomotiva a fost cuprinsă de flăcări. Conform sursei citate, la fața locului au ajuns mpierii Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov.

Pompierii intervin cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), dintre care una de capacitate sporită, precum și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Acel tren transporta piatră

Club Feroviar scrie că situația a fost confirmată de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Aceasta a spus că incidentul s-a produs în jurul orei 14:30, la linia 4 din stația CF Buftea.

Trenul afectat era cu numărul 91108 și este operat de CFR S.A.. Vehiculul este compus din vagoane dozatoare pentru transportul pietrei sparte.

Potrivit sursei citate, autoritățile au scos temporar linia de contact de sub tensiune pe distanța Periș – Chitila , pe ambele fire de circulație. Măsura este necesară pentru intervenția pompierilor, protejarea personalului de intervenție și eliminarea riscului electric în zona în care acționează echipajele de urgență.

Astfel, circulația feroviară pe ruta menționată este afectată până la finalizarea intervențiilor și îndeplinirea condițiilor tehnice necesare pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact.

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. acordă prioritate siguranței circulației feroviare și desfășurării intervenției în condiții de maximă siguranță și va comunica public informațiile relevante privind evoluția situației, se precizează într-un comunicat al instituției citat de Club Feroviar.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies