INCENDIU ÎN CLUB COLECTIV: Mărturia unui părinte: Am crezut că este o farsă

de:
31 oct. 2015
0 Afișari
INCENDIU ÎN CLUB COLECTIV: Mărturia unui părinte: Am crezut că este o farsă

INCENDIU ÎN CLUB COLECTIV: „Am aflat aseară în jurul orei 11. M-a sunat o asistentă de pe ambulanță pentru că copilul meu este accidentat grav. Inițial nu am crezut, am crezut că e o farsă, dar apoi am dat drumul la televizor și am văzut ce s-a întâmplat. Știam că este este în acel club. Acum este intubat,  este inconștient. Atât mi-au spus. Nu am reușit să îl văd. Are arsuri pe față. El a fost cu un băiat și o fată. Fata e conștientă. Băiatul nu a fost găsit nici acum de mama lui”, a declarat Maria Popa, mama uneia dintre victime. 

INCENDIU ÎN CLUB COLECTIV: Un incendiu puternic izbucnit vineri seară, în Clubul Colectiv din Bucureşti, în timpul unui concert, s-a soldat cu moartea a 27 de persoane şi rănirea altor aproape 200. Victimele au fost transportate la mai multe spitale din Capitală, 146 fiind în continuare internate. Parchetul Tribunalului Bucureşti anchetează cauzele incendiului, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă şi apoi să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.


Cookies